Un spital unde bate o inimă

La Spitalul Monza, ajutăm mereu din inimă, ori de câte ori este posibil.

Încă de la înființare, echipa noastră de medici a operat pro bono peste 200 de cazuri ale unor pacienți aflați în dificultate, dintre care 30% au fost adulți și 70% copii. Pentru că sănătatea este o misiune pentru noi, ne propunem să continuăm această inițiativă. Împreună cu dumneavoastră.

Cum?

  • O parte din costul intervențiilor de chirurgie cardiovasculară și neurochirurgie pe care le facem la Spitalul Monza o vom folosi pentru tratarea pacienților cu posibilități materiale reduse. Cu alte cuvinte, în timp ce pacienții noștri se fac bine, pot să ofere speranță și altor persoane.
  • Fundația Policlinico di Monza va aloca fonduri anuale pentru a reda sănătatea celor care nu își permit să se trateze așa cum ar trebui și așa cum au realmente nevoie. Astfel, lucrăm împreună cu pacienții noștri pentru a susține cât mai multe cazuri dificile de chirurgie cardiovasculară și neurochirurgie.

Selecția cazurilor medicale care vor beneficia de tratament și intervenții chirurgicale pro bono va fi făcută de către o comisie specializată, formată din membri administrativi și medicali ai Spitalului Monza.

Dacă se întâmplă să fiți chiar dumneavoastră unul dintre aceste cazuri sau dacă știți pe cineva care ar putea beneficia de susținerea noastră, vă rugăm să ne lăsați mai multe detalii la adresa de e-mail maria.holtzhauser@spitalulmonza.ro sau la numarul de telefon: 0744511861 – persoana de contact Maria Holtzhauser.

Prețuri intervenții