Call center 021.9983

Articole

Spitalul Monza a realizat venituri de trei ori mai mari în anul 2014

1DX_7074Spitalul Monza, parte din grupul internaţional “Policlinico di Monza” din Italia, în anul 2014 cifra de afaceri a fost de 9,5 milioane de euro, comparativ cu 3 milioane de euro în anul 2013. Numărul pacienţilor în ambulatoriu s-a dublat faţă de anul anterior (12.000 în 2013, 24.000 în 2014. La nivel de spital s-au realizat peste 3.000 de intervenţii, iar gradul de ocupare al spitalului a fost de 65%, fata de anul 2013 cand s-au realizat 800 de interventii.

“În anul 2013 aveam 100 de angajaţi — atât personal medical, cât și administrativ. Am încheiat anul 2014 cu 198 de angajaţi și aproximativ 50 de colaboratori. Ne propunem să ajungem la 300 de angajaţi”, a spus Carmen Drăgan, Președintele Spitalului Monza.

În anul 2014, Spitalul Monza a investit 2 milioane de euro în aparatură medicală pentru deschiderea unor departamente noi: Neurochirurgie, ORL și Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă.

Cardiac Center – centrul ce conţine toate specialităţile inimii într-un singul loc, din cadrul Spitalului Monza a realizat anul trecut peste 500 de operaţii pe cord deschis, devenind astfel centru de referinţă în domeniul bolilor cardiovasculare din România.

De asemenea, Spitalul Monza a lansat în anul 2014 parteneriate cu fundaţii internaţionale, în beneficiul copiilor cu malformaţii cardiace congenitale din România, precum și din ţările slab dezvoltate (Kosovo, Albania ș.a.). Proiectul “Inima copiilor – Intervenţii cardiace în România” se va desfășura până în anul 2016, preţul unei intervenţii fiind de cinci ori mai mic decât în Germania sau Italia. Astfel, la Cardiopediatric Center, singurul centru din România cu servicii integrate dedicat afecţiunilor inimii la copii, se vor realiza 36 de intervenţii; una din patru intervenţii fiind finanţată de Fundaţia Monza.

“Pentru anul 2015 ne așteptăm la venituri de 12 milioane de euro, un număr de 30.000 de pacienţi în ambulatoriu și in jur de 4000 de interventii. Vom investi 1.5 milioane de euro în aparatură și în lansarea unor proiecte noi: Cardiostructural Clinic, secţia de urologie și cea de chirurgie toracică.” a spus Luca Militello, Director General al spitalului.

Cardiostructural Clinic, centrul coordonat de Conf. Dr. Șerban Bălănescu, a fost lansat la începutul anului 2015. În cadrul acestuia se vor realiza intervenţii cardiovasculare structurale – de electie, respectiv se vor trata defectele anatomice ale inimii pe cale endovasculară sau prin intervenţii hibride (care îmbină procedurile intervenţionale și chirurgicale minim-invazive). Scopul acestui centru, primul de acest fel în România, este reducerea riscului operator la pacienţii cu boli cardiovasculare complexe (de la naștere sau dobândite) prin realizarea unor intervenţii minim-invazive, fără deschiderea toracelui și oprirea inimii.

Secured By miniOrange