Call center 021.9983

Recuperarea activă a pacientului, mobilizarea precoce și stilul sănătos de viață al acestuia

Recuperarea medicală este o specialitate clinică şi terapeutică, independentă, responsabilă de prevenirea, diagnosticarea, tratarea şi managementul reabilitării persoanelor cu afecţiuni dizabilitante şi a comorbidităţilor la toate vârstele, care „intervine“ printr-o echipă multiprofesională pentru a furniza servicii specifice de specialitate şi utilizează o gamă variată de proceduri specifice, aplicate „numai la indicaţia medicului specialist de reabilitare medicală sau de către acesta“.

Recuperarea medicală are la bază un program de exercitii și educaţie conceput cu scopul de a reface capacitatea funcţională la o persoană care a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în vederea obţinerii celui mai bun nivel posibil de autonomie, calitate a vieţii, psiho-emotional și reintegrare socio-profesională. Utilizează mijloace specifice de tratament: electroterapie (curenţi de joasă, medie și înaltă frecventa), termoterapie, masaj, kinetoterapie, dar și consiliere psihologică și încurajarea adoptării unui stil de viaţă sănătos.

Postoperator, dintre mijloacele specifice de reabilitare medicală, pacientul beneficiază de kinetoterapie. Kinetoterapia, definită ca fiind terapie prin miscare, este o formă terapeutică individualizată care folosește programe de exerciţii fizice statice și dinamice (active și pasive) în scopul menţinerii sau creșterii mobilităţii articulare, a forţei musculare și a rezistenţei la efort.

Tratamentul de recuperare este un proces centrat pe pacient, care necesită optimizarea activităţii, dar şi a participării. Programul de recuperare este întocmit de către medicul specialist de Recuperare Medicala. Este individualizat, adaptat vârstei și resurselor pacientului, bolilor asociate. ţine cont de prognosticul afecţiunii generatoare de dizabilitate, de natura deteriorărilor fizice şi cognitive şi de capacitatea acestuia de a dobândi noi cunoştinţe şi abilităţi care i-ar permite să-şi îmbunătăţească gradul de activitate şi participare.
Obiectivele programului de recuperare medicală:

  • Previne apariţia complicaţiilor postoperatorii imediate (tromboza venoasă profundă, trombembolism pulmonar, etc)
  • Previne efectele imobilizării prelungite (decondiţionare fizica, hipotrofie musculara, scăderea toleranţei la efort, scăderea toleranţei de a mentine pozitia șezândă, ortostatismului, scăderea amplitudinii de mișcare la nivelul articulaţiilor)
  • Scăderea durerii
  • Creșterea capacităţii funcţionale la un nivel de independenta și suport minim din partea familiei
  • Creșterea forţei musculare
  • Creșterea toleranţei la efort
  • Corectarea deficitului respirator
  • Îmbunătăţirea echilibrului, coordonării și controlului
  • Relaxare; îmbunătăţirea posturii
  • Creșterea calităţii vieţii și a posibilităţii reinserţiei socio-profesionale
  • Acomodarea fizică și psihică a persoanei cu schimbările determinate de boală (psihoterapie)
  • Scade stres-ul, depresia si anxietatea
  • Scurtarea perioadei de spitalizare postoperator

Pentru a atinge aceste obiective, programul de recuperare medicală se iniţiază cât mai precoce posibil postoperator.

Pacientul trebuie să primească toate informaţiile legate de tratament. I se va explica în ce constă sedinţa de kinetoterapie, va fi intrebat ce simte pe parcursul acesteia și vor fi monitorizaţi permanent parametrii vitali. Este foarte important sa se creeeze pacientului un cadru cald, linistit, bazat pe incredere reciprocă pentru atingerea obiectivelor. Comunicarea cu pacientul este un aspect foarte important în recuperare pentru ca progresele sau regresul pot aparea de la zi la zi, iar pacientul trebuie sa înteleagă de ce lucrurile evolueaza astfel.

În etapa imediat postoperatorie, programul de recuperare medicală cuprinde:

  • exerciţii respiratorii, posturi relaxante și facilitatoare ale respiraţiei, drenaj bronșic și educarea tusei, tapotament
  • posturare corectă la nivelul patului pentru a preveni redorile articulare și complicaţiile postimobilizare prelungită;
  • mobilizări pasive, pasivo-active și active (în funcţie de patologiile asociate)
  • ameliorarea circulaţiei de întoarcere venoasă, combaterea edemelor, prevenirea tromboflebitelor postoperatorii prin mobilizarea picioarelor (flexie–extensie și circumducţii) și contracţii izometrice la nivelul membrelor inferioare
  • educarea și antrenarea transferurilor corecte
  • antrenarea poziţiei sezânde, a ortostatismului (comunicarea faptului că poate apărea ameţeala, tulburări de echilibru sau de vedere), a mersului

Durata programului este variabilă în funcţie de starea generala, de nivelul de complianţă al pacientului, de patologia asociată (patologie musculoscheletala/neurologică), de nivelul de toleranţă, de statusul funcţional anterior intervenţiei chirurgicale. Este progresiv crescândă. Se monitorizează atent parametrii vitali și se apreciază „starea de oboseală” ca răspuns la efort (scala subiectivă de apreciere a oboselii pe parcursul sedinţei).

Programul se continuă la domiciliu, având la bază planul învăţat în spital și care va fi îmbunătăţit în funcţie de evoluţie. În această fază sunt recomandate plimbările (cu o viteză și o durată adaptate stării hemodinamice și toleranţei la efort) și desfășurarea activităţilor zilnice gospodărești în funcţie de toleranţă. Ulterior, când se obţine un nivel funcţional și o toleranţă la efort bune, sunt indicate activităţile sportive, adaptate patologiei (înot, ciclism, jogging, activităţi în grupuri de lucru – hidrokinetoterapie, aquagym).

Programul de recuperare este un proces îndelungat. Pe termen lung pot apărea frustrări legate de încetinirea/lipsa progreselor, de apariţia sau persistenţa durerii ca urmare a posturilor vicioase sau suprasolicitării. În astfel de momente consilierea psihologică și sprijinul din partea echipei de recuperare este foarte important. Consilierea pacientului în sensul de schimbare și de adoptare a unui stil de viata sănătos, a unor obiceiuri sănătoase și susţinerea în această direcţie s-a dovedit benefică pe termen lung în prevenţia altor evenimente medicale.

Durerea este subiectivă și în întregime o experienţă individuală, influenţată de învăţare, împrejurări și variabile psihosociale. Este definită ca o experienţă senzoriala și emoţională neplacută, asociată cu o leziune tisulara reală sau potenţială. Durerea îndeplinește o funcţie de adaptare, fiind considerată un sistem de avertizare care ferește organismul de primejdie. Este o percepţie caracterizată de un grad înalt de subiectivism și se raportează la fiecare individ în parte.

Durerea acută este un răspuns la o agresiune mecanică, termică sau chimică. Este limitată în timp, sub 6 săptămâni, iar tratamentul este focalizat pe înlăturarea factorului patologic.

Durerea cronică este caracterizată prin persistenţa pentru o perioadă de 3-6 luni de la evenimentul declanșator și în multe cazuri se poate să nu fie asociată cu un eveniment nociv în desfășurare evident sau cu un proces patologic. Comportamentul poate deveni patologic pe masură ce încercările de a limita/evita factorul declanșator eșuează. Durerea cronică diferă de cea acută prin faptul că patologia tisulară asociată sau leziunea începe să fie corelată cât mai puţin direct cu nivelul de durere relatat de către pacient. Implică interacţiuni dinamice cu mecanismele psihologice și comportamentale. Durerea cronică se asociază cu perturbarea somnului și cu scăderea până la abolire a funcţiei de protecţie împotriva durerii. Astfel durerea devine sursa unui comportament disfuncţional, a suferinţei si dizabilităţilor. Factorii de mediu și afectivi (depresie, anxietate, furia, pot contribui, de asemenea, la persistenţa durerii și a comportamentelor de boală ulterioare. Raspunsul individual la durerea cronică este diferit și este modelat de capacitatea cognitivă și de anticiparea semnalelor nocive. Afecţiunile cronice dureroase lăsate netratate, atrag după sine o multitudine de probleme: suferinţa inutilă pentru pacient, creșterea gradului de utilizare a serviciilor medicale, folosirea în exces sau inadecvat a medicamentelor antialgice și psihoactive, complicaţii iatrogene secundare unor intervenţii chirurgicale, dizabilitate excesivă, comorbidităţi emoţionale (inclusiv riscul de suicid), creșterea costurilor economice și sociale.

Este indicata o abordare multidisciplinara care să se adreseze factorilor psihosociali și biologici și care să se focalizeze asupra recuperării funcţionale în toate aspectele vieţii ca și condiţie sine qua non.

Forme de prezentare ale durerii:

  • cefalee (durerea de cap)
  • nevralgie cervico-brahială, radiculopatie, nevralgie intercostală
  • lombalgii, dorsalgii, cervicalgii
  • Durerea legată de cancer
  • Durerea artritică
  • Durerea postoperatorie
  • Durerea neurogenă (durerea rezultată din lezarea nervilor)
  • Durerea psihogenă (durere datorata nu unei boli trecute sau leziuni sau vreunui semn vizibil de leziune interioara).

Tratamentul durerii cronice este medicamentos și de recuperare (utilizând mijlocele specifice) și urmărește pe de o parte controlul (reducerea/dispariţia) durerii și pe de altă parte îmbunătăţirea funcţiei și a calităţii vieţii. Medicamentele utilizate pentru durerea cronică sunt analgezicele opioide, antiinflamatoare nesteroidiene, anticonvulsivantele, antidepresive triciclice, analgezice topice. Se recomandă utilizarea medicamentelor cu acţiune de lungă durată așa încât distanţa între administrări să fie cât mai mare și astfel să se obţină și un control mai bun asupra durerii.

Mijloacele de tratament utilizate în recuperarea medicală:

  • electroterapie cu efect antialgic din categoria curenţilor de joasă frecvenţă (galvanizare, curenţii de elctrostimulare, curenţii cu efect analgezic – TENS, Trabert, diadinamici), medie frecvenţa (curenţi interferenţiali) și înalta frecvenţă (unde scurte, ultrasunet, magnetoterapie, laserterapie)
  • masaj terapeutic, relaxant (respectând eventuale contraindicaţii legate de aplicarea acestuia)
  • termoterapie (crioterapie, parafină)
  • kinetoterapie: program de exercitii conceput în funcţie de patologie, de status-ul funcţional al pacientului, nivelul de complianţă al pacientului; kinesiotaping (relaxare musculara, cu diminuarea durerii); corectarea posturilor vicioase și reducerea durerii folosind orteze
  • tehnici de relaxare; yoga, meditatia, muzicoterapie, terapie prin dans – contribuie la relaxare și la reducerea stres-ului, implicit la reducerea durerii
  • terapie ocupatională
  • psihoterapia

In timp, recomandarea de a practica sporturi fara contact și impact la nivelul articulaţiilor și coloanei vertebrale (înotul, mersul pe jos, alergarea usoară, ciclism) contribuie la reducerea durerii, dar momentul de a începe practicarea lor trebuie ales cu grijă (când capacitatea funcţională este la nivelul cel mai bun raportat la restantul funcţional determinat de boala de bază și nu atunci când pe fondul cronic al durerii apar acutizări).

Schimbările stilului de viată ajută, de asemenea, la reducerea durerii, dar stilul de viată nu se referă doar la alimentaţie și scăderea în greutate (reducând astfel sarcina la nivelul articulaţiilor membrelor inferioare și coloanei vertebrale).

Stilul de viată se referă la:

  • alimentaţie sănătoasă conform recomandărilor nutriţioniștilor, o alimentaţie echilibrată și totul raportat la nivelul de activitate fizică efectuat zilnic
  • hidratare corespunzatoare – 2 l de apă plată, ceai neîndulcit/zi (nefiind indicate bauturile dulci, acidulate, sucurile din supermarket, cafeaua)
  • educaţia (dezvoltare personală, autoeducaţia) ajută la schimbarea modului de a gândi, de a vedea lucrurile din viată
  • odihna: somnul este esenţial în menţinerea sănătăţii fizice și psihice. Un somn adânc și odihnitor înseamnă un sistem imunitar mai puternic, mai multă energie, o capacitate de concentrare mai bună și o memorie mai bună, o stare generală mai bună. Privarea de somn pe termen lung are efecte negative asupra sănătţii, putând duce la apariţia unor boli cronice precum obezitatea, diabetul zaharat, boli cardiovasculare. Pe de altă parte, somnul prelungit in weekend poate declanșa insomnii, iar prea mult somn poate ascunde afectiuni grave. Sunt importante atât calitatea, cât și cantitatea somnului, dar totul în echilibru. În funcţie de organismul fiecăruia, se recomandă 6-8 ore de somn pe noapte pentru a te simţi odihnit și plin de energie. Contează în același timp și când dormi. Organismul nostru are un ritm circadian – sau “ceasul biologic” – prin care se sincronizează cu ciclul unei zile. Astfel, când apune soarele incepem să ne simţim mai obosiţi, iar când răsare, mai activi, ceea ce se întâmplă de obicei în jurul orei 7.00. Atunci somnul nu mai este la fel de profund. Astfel, cel mai odihnitor somn are loc intre 22.00 si 6.00
  • Activitatea fizică.. Minim 30 de minute/zi, asigură o stare de bine. Sportul nu trebuie să fie o corvoadă. Scopul este de a produce o stare de bine și este indicat să se apeleze la activităţi care fac plăcere (dans, înot, căţărări, mers, jogging). Se poate apela la diferite “artificii” pentru a face miscare zilnic: dacă se obișnuiește utilizarea mijloacelor de transport în comun, ar putea să coboare una/două staţii mai devreme; mergi pe jos la serviciu, miscă-te cand vorbești la telefon, urcă scările la serviciu sau acasa, chiar dacă există lift în clădire (cu menţiunea să nu decompensăm sau să agravăm o patologie de fond), pauze la maxim 45 de minute de menţinere a unei pozitii fixe prelungite (pozitie sezânda sau statul în picioare).
  • Scădere ponderală: trebuie să fie consimţită, asumată, sub îndrumarea unui nutriţionist și să ţină seama de toate patologiile asociate (diabet zaharat, dislipidemie, HTAE, boli cardiovasculare, afecţiuni neurologice sau musculoscheletale, dipozitive metalice). Paralel cu scăderea în greutate trebuie efectuate programe de gimnastică medicală pentru a tonifia masa musculară, pentru a îmbunătăţi postura și a crește/menţine amplitudinea de mișcare la nivelul unor articulaţii, pentru a crește toleranţa la efort.
  • Renunţarea la fumat contribuie la reducerea durerii. Se pare că fumătorii sunt mai predispuși la dureri versus nefumători.
Secured By miniOrange