Stiri

Poziție oficială Grupul Monza România referitoare la cazul Matteo Politi

Grupul Monza România anunţă că există toată deschiderea din partea instituţiei, în legătură cu investigaţia care îl priveşte pe Matteo Politi.

Grupul Monza se declară parte lezată în acest context şi a iniţiat demersurile judiciare necesare împotriva lui Matteo Politi.

Acesta a solicitat o colaborare, în decembrie 2018, cu Grupul Monza pentru o intervenţie chirugicală a unei paciente a lui Matteo Politi. În vederea acestei colaborări, Matteo Politi a prezentat actele necesare, inclusiv parafa de medic eliberată de Direcţia de Sănătate Publică.

Menţionăm că a fost realizată o singură intervenţie chirurgicală. Intervenţia chirurgicală a avut loc la Centrul Medical Monza, în luna decembrie 2018, pentru o pacientă căreia Matteo Politi îi oferise, în prealabil, consultaţie preoperatorie într-o altă instituţie medicală.

Niciun alt pacient al Grupului Monza nu a fost consultat sau operat de către Matteo Politi.

Întreaga echipă a Grupului Monza România va lucra în strânsă legătură cu toate instituţiile implicate în ancheta referitoare acestui caz.

Până la această colaborare punctuală, din decembrie 2018, Matteo Politi nu a mai avut nicio altă colaborare cu Grupul Monza (din Italia sau din România).

Share:
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Prețuri intervenții