Call center 021.9983

Articole

Pacienții cu afecțiuni cardiace sunt operați minim-invaziv prin metode hibride

 
Tehnicile chirurgicale minim invazive video-asistate sunt tot mai cerute de pacienții cu afecțiuni cardiovasculare care au nevoie de operații. Medic primar chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului Monza, dr. Stanislav Rurac, povestește despre metodele hibride pe care le folosește împreună cu colegii săi de la chirurgie intervențională pentru a da șansa unor astfel de intervenții cât mai multor pacienți.

 

Multe reintervenții pot fi rezolvate prin toracotomie.

Metodele hibride au apărut din nevoia de a ajuta cât mai mulți bolnavi. Și asta pentru că nu toate intervențiile cardiovasculare se pretează la intervenții minim invazive.

Medic primar chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului Monza, dr. Stanislav Rurac:

“Am ajuns în situația în care pacientul vine și îmi spune: domnul doctor, am citit, am văzut, vreau să mă operați minim invaziv. Nu toate intervențiile chirurgicale se potrivesc acestei metode. În ideea de a putea ajuta cât mai mulți pacienți prin această metodă am început să folosim metode hibride. Asta înseamnă chirurgie cardiacă cu cardiologie intervențională. Și anume: dacă sunt pacienți cu leziuni multiple cardiace, adică valvulare și coronariene, în cazul cărora în mod normal ar fi nevoie de o intervenție chirurgicală pe cord deschis cu sternotomie, unde trebuie să îi faci o înlocuire de valvă sau plastie de valvă combinată cu by-pass-uri aorto-coronariene, acum putem să facem combinat cu intervenționiștii. Ei pun în prima fază stent-uri pe coronare și la cel puțin o lună de la intervenție, sigur dacă permite starea pacientului, să intervenim noi la nivelul valvei prin metode minim-invazive. Adică prin minitoracotomie. Și atunci pacientul este rezolvat complet minim invaziv. Putem realiza și multe reintervenții prin toracotomie pe valva mitrală sau pe valva tricuspidă prin metode minim invazive dacă prima intervenție a fost făcută prin sternotomie. Acum cred că 1 din 10 întreabă dacă este mai sigur sau nu. Pacienții și-au schimbat atitudinea față de această intervenție.”

Riscurile sunt mult mai mici în cazul intervențiilor minim-invazive.

Frica de intervenție pe cord este încă destul de mare în rândul pacienților, spune medicul. De ce? Pentru că li se spune că li se va desface pieptul și că în timpul intervenției li se va opri inima.

Medic primar chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului Monza, dr. Stanislav Rurac:

“Sigur, e normal să îți fie frică. Dar când aud că există o metodă minim-invazivă în care nu se taie nici un os și se rezolvă, recuperarea este scurtă, riscurile intra-operatorii, cum ar fi sângerarea sau infecțiile,sunt mai mici în cazul acestui tip de intervenții, pacienții prind curaj mult mai repede. Recuperarea este foarte rapidă. Practic în 5 zile de la operație se pot duce acasă.(…) Discut cu colegii mei din străinătate și schimbăm păreri astfel încât să putem realiza mai ușor aceste intervenții. Facem sesiuni de chirurgie cardiacă. Ajungem la niște conzluzii astfel încât să simplificăm această metodă care nu este chiar ușoară. Curba de învățare este un pic mai mare decât în chirurgia clasică, dar părerea mea este că atunci când vrei să operezi minim invaziv trebuie mai întâi să te apuci de chirurgia clasică, să faci multe intervenții clasice și abia după aia să treci în chirurgia minim invazivă.”

 

Pandemia agravează problemele pacienților cu afecțiuni cardio-vasculare.

Din cauza pandemiei mulți dintre pacienți au amânat consultul la specialist. Din acest motiv mulți dintre ei au ajuns în stare gravă și au fost operați la limita dintre viață și moarte. Medicul spune că în cazul unei infectări cu noul coronavirus, un pacient cu probleme cardiovasculare trece mult mai ușor dacă este rezolvat din punct de vedere chirurgical.

Medic primar chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului Monza, dr. Stanislav Rurac:

“Am operat în proporție de 70% pacienți în situații grave, critice cardiace. Ceilalți care erau cât de cât mai bine au preferat să treacă pandemia, însă după câteva luni oamenii și-au dat seama că acest virus nu se oprește și perioada de pandemie va dura încă destul de mult. Mai ușor treci peste infectare cu COVID-19 dacă ești rezolvat chirurgical, decât să fii cu insuficiență cardiacă, cu probleme cardiace nerezolvate.”

Dr. Stanislav Rurac este medic primar chirurgie cardiovasculară și specialist în tehnici chirurgicale minim-invazive video-asistate. Este autorul primei intervenții de chirurgie cardiacă minim-invazivă prin incizie periaureolară din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Secured By miniOrange