Call center 021.9983

Articole

Pacientă în vârstă de 99 de ani cu fractură de femur distal stâng, operată cu succes prin procedură minim-invazivă de către Dl. Dr. Bogdan Nistor

Doamna Corina Baldovinescu are 99 de ani – o vârsta frumoasă, pentru care o admirăm cu toţii. Însă nu este singurul lucru pentru care ne-a câștigat toată atenţia; deși la o vârstă înaintată și cu o operaţie de fractură de șold stâng efectuată în urmă cu 6 ani, dânsa a acceptat cu multă determinare și încredere indicaţia operatorie pe care Domnul Dr. Bogdan Nistor, medic specialist ortopedie și traumatologie, i-a propus-o în urma evaluării clinice și paraclinice.

Pacienta se prezentase la spital cu fractură de femur distal stâng, în urma unei căderi accidentale, situaţie care, la vârsta dânsei și cu antecedentele de sănătate pe care le avea, impunea o decizie rapidă.

Dr. Bogdan Nistor a cântărit riscurile operatorii cu riscurile imobilizării prelungite pe gips la pacienta fragilă, cu potenţiale complicaţii pulmonare, tromboembolice sau escare și a decis intervenţia chirurgicală imediată. În astfel de situaţii, cooperarea pacientului este foarte importantă și cu impact direct asupra reușitei intervenţiei, care de multe ori depinde și de viteza de reacţie.

Doamna Baldovinescu a dovedit spirit de cooperare atât la început, cât și în perioada post operatorie. Așa încât, echipa medicală a putut trece imediat la intervenţie și, sub rahianestezia efectuată de către dr. Alexandra Manoleli, a efectuat fixarea fracturii supracondiliene cu o placă de titan introdusă mini-invaziv, submuscular, fără deperiostare, prin tehnica MIPO (minimally invasive plate osteosynthesis).

Mulţumită acestei tehnici inovatoare, pierderea de sânge a fost minimă,  durata operatorie redusă – 45 min – și manipularea minimă a membrului afectat datorită calcificărilor arteriale importante.

Relaţia de cooperare dintre pacient și echipa medicală are efecte și asupra evoluţiei pacientului, care în cazul de faţă a fost pozitivă, întrucât și tehnica operatorie folosită a permis mobilizarea foarte precoce.

În prima zi post operator, pacienta a făcut primii pași, susţinută de cadru, iar în ziua a treia a fost posibilă externarea, pacienta prezentându-se echilibrată hemodinamic, conștientă și cooperantă.

Îi dorim multă sănătate doamnei Corina Baldovinescu, care va rămâne pentru noi un exemplu de optimism, voinţă și putere de a trece peste orice obstacol!

 

Secured By miniOrange