Call center 021.9983

Articole

Luxația de rotulă la copii

dr. Dragos Popescu

Interviu cu Dr. Dragoș Popescu, chirurg ortoped supra-specializat în chirurgia genunchiului

Ce este luxația de rotulă?

Dr. Dragoș Popescu: Luxația de rotulă este un eveniment extrem de dureros ce constă în ieșirea rotulei din articulația genunchiului. Are loc de cele mai multe ori la un impact puternic (traumatism), dar nu numai, ci și la schimbarea bruscă a direcției piciorului sau la flexia bruscă a genunchiului.

Deși poate apărea la orice vârstă, luxația de rotulă este mai frecventă în perioada pre-adolescenței și adolescenței. Există anumiți factori anatomici care predispun la ieșirea rotulei din articulație.

 

Simptome luxație de rotulă la copii

Dr. Dragoș Popescu: Simptomele pentru luxația de rotulă la copii nu diferă de cele întâlnite la adulți:

● durere acută și intensă;
● tumefiere locală;
● imposibilitatea de a îndoi sau extinde genunchiul (blocajul genunchiului).

Durerea dispare după ce rotula revine la locul său inițial, fie în mod spontan, fie în urma unor proceduri realizate de medicul ortoped.

Factori de risc pentru luxația de rotulă

Dr. Dragoș Popescu: Riscul de a te confrunta cu luxația de rotulă crește în cazul în care prezinți factori anatomici ai genunchiului care predispun la ieșirea rotulei din articulație, precum:

● displazia femuro-patelară;
● genu valgum (picioarele în X);
● poziționarea înaltă (patela alta) sau lateralizată a rotulei;
● alterări torsionale la nivelul femurului și/sau al tibiei.

Tratament luxația de rotulă la copii

Dr. Dragoș Popescu: Deși riscul de reluxație de rotulă după un prim episod este mult mai crescut la copii decât la adulți, până nu demult se realiza un tratament conservator (nechirurgical) al acestui eveniment.

Tratamentul nechirurghical vizează purtarea unei orteze sau taping special care menține rotula într-o poziție corectă și ulterior efectuarea exercițiilor pentru întărirea musculaturii coapsei. Purtarea unui ghips în general nu este indicată dacă nu există o fractură asociată.

În ultimii ani, tratamentul primului episod de luxație de rotulă la copii s-a schimbat, încercând să se reducă riscul foarte crescut de reluxație. Practic, în funcție de un scor specific – Recurrent Patellar Instability Score (RIP Score) – se decide necesitatea realizării unui tratament chirurgical înainte de a avea un nou episod de luxație de rotulă.

Ca principii, tratamentul pentru luxația de rotulă la copii este asemănător celui pentru adulți, însă el diferă ca execuție tehnică din anumite considerente anatomice. Fiind prezent cartilajul de creștere, nu se pot realiza tehnici care să îl deterioreze. Adică nu se poate acționa decât asupra țesuturilor moi în general (reconstrucția ligamentului patelo-femural medial, plicatura tendon rotulian etc.), fără a schimba factorii anatomici osoși.

Când luăm în calcul tratamentul chirurgical pentru luxația de rotulă la copii?

Dr. Dragoș Popescu: La un prim episod de luxație de rotulă cu RIP Score mare sau după cel puțin două luxații ori subluxații de rotulă, trebuie avut în vedere tratamentul chirurgical. Aceasta este o decizie luată împreună cu medicul ortoped.

Tratamentul chirurgical se realizează în funcție de necesitatea corectării factorilor anatomici. Reconstrucția țesuturilor moi (tendoane, ligamente, etc) este mereu necesară.

Ce implică recuperarea post-operatorie pentru luxația de rotulă la copii?

 Dr. Dragoș Popescu: Recuperarea joacă un rol extrem de important pe parcursul întregului proces de vindecare, urmărindu-se atingerea mai multor obiective: de a permite vindecarea țesuturilor, de a recâștiga mobilitatea, forța și echilibrul și de a ajuta revenirea la activitățile sportive.

În primele 6 săptămâni după operație trebuie purtată o orteză, iar flexia și sprijinul genunchiului trebuie făcute progresiv.

Recuperarea post-operatorie pentru luxația de rotulă la copii se face sub stricta îndrumare a medicului ce a efectuat operația, dar și a kinetoterapeutului.

Ce se întâmplă dacă nu tratăm luxația de rotulă la copii?

 Dr. Dragoș Popescu: Ieșirea frecventă din articulație a rotulei, pe lângă durerea puternică pe care o provoacă pe moment, poate provoca leziunea cartilajului patelar, care, în general, este ireversibilă.

Recidivă luxația de rotulă la copii

 Dr. Dragoș Popescu: Recidiva luxației de rotulă la copii este mult mai probabilă decât la populația adultă, chiar și după intervenția chirurgicală, dar, pe de altă parte, este mult mai mică decât dacă ar rămâne netratată.

 Putem preveni recidiva pentru luxația de rotulă?

 Dr. Dragoș Popescu: Momentan nu există niciun studiu care să demonstreze că există un tratament nechirurgical specific pentru a putea preveni recidiva luxației de rotulă. Practic, atâta vreme cât cauza este o alterare a anatomiei genunchiului, doar prin schimbarea acesteia (chirurgical) se poate preveni recidiva.

 

Mai multe detalii despre afecțiunile genunchiului puteți citi pe site-ul domnului doctor Dragoș Popescu: www.chirurgiagenunchiului.ro

 

Secured By miniOrange