Call center 021.9983

Program L-V:8-20 / S:8-15

Tratamentul endovascular al anevrismelor de aortă

Anevrismele de aortă toracică descendentă şi abdominală devin relevante clinic în timpul complicaţiilor acute, de obicei la disecţia sau ruptura acestora. În aceste condiţii clinice de urgenţă riscul de morbi-mortalitate peri-operatorie creşte marcat. Diagnosticul şi tratamentul acestor boli ale aortei înainte de complicaţii reprezintă un deziderat neîmplinit al medicinei cardiovasculare. Dacă în etiologia anevrismului de aortă abdominală predomină boala aterotrombotică specifică vârstei a treia, etiopatogenia anevrismului de aortă toracică descendentă este mult mai variată, ea cuprinzând traumatismele toracice închise, anomaliile genetice ale ţesutului elastic sau hipertensiunea arterială severă.

Din experienţa specialiștilor Cardiostructural Clinic, tratamentul optim al anevrismului de aortă abdominală şi anevrismului de aortă toracică descendentă este cel endovascular prin utilizarea protezelor auto-expandabile.

Material și metodă

La toţi pacienţii se efectuează angiografie şi angioCT pentru anatomie şi stabilirea dimensiunilor protezei. Procedurile au fost efectuate cu anestezie epidurală şi acces femural chirurgical unilateral pentru anevrismul de aortă toracică descendentă şi bilateral pentru anevrismul de aortă abdominală. În cazul anevrismului de aortă toracică descendentă şi al disecţiei de aortă, un cateter pigtail a fost inserat pe cale radială.

Rezultate

Procedurile au fost efectuate în sala de angiografie cu excluderea completă a anevrismului de aortă. În cazul unei disecţii de aortă se realizează un bypass carotido-subclavicular stâng cu ligatura subclaviei stângi cu 48 ore înainte de excluderea endovasculară. În toate cazurile se realizează angioCT la 6 luni de la implant, pentru a verifica excluderea completă a anevrismului.

Tratamentul endovascular al anevrismelor de aortă reprezintă o alternativă sigură şi eficace de tratament la intervenţiile chirurgicale. Excluderea endovasculară sau chirurgicală a anevrismelor de aortă trebuie decisă în raport cu anatomia bolii aortice, precum şi cu prezenţa comorbidităţilor care împietează asupra prognosticului perioperator. Colaborarea multidisciplinară a specialiștilor din Cardiostructural Clinic este esenţială şi din acest punct de vedere.