Pentru tratamentul pacienţilor cu stenoză valvulară aortică, Spitalul Monza propune o abordare inovativă în România, realizată prin colaborarea dintre secţia de Cardiologie intervenţională și echipa de Chirurgie cardiovasculară. Această procedură este concepută pentru a trata stenoza aortică severă și a îmbunătăţi funcţia cardiacă, fără a elimina valva aortică nativă, care este disfuncţională (îngustată/stenotică dn cauza depunerii de calciu pe orificiul de deschidere a acesteia).
Figura 1. Aspectul vavei aortice la CT multi-slice unde se constată calcificările cuspelor aortice și deschiderea limitată a acestora în incidenţă longitudinală (figura 1a) și transversală (figura 1b).
Boala apare mai ales la pacienţii cu o vărstă avansată, care au adesea alte afecţiuni severe și se asociază cu disfuncţie cardiacă progresivă.
La nivelul inimii există patru valve: mitrală, aortică, tricuspidă și pulmonară. Acestea permit trecerea unidirecţională a sângelui între cavităţile inimii și vasele mari. Valva aortică se găsește între cavităţile stângi ale inimii și se deschide în momentul în care sângele este pompat din inimă în artera aortă.
Stenoza aortică indică faptul că valva aortică nu se poate deschide complet în momentul ejectării sângelui. Din cauza depunerilor de calciu care rigidizează valva, inima începe să lupte contra unui obstacol sever pentru ași putea îndeplini funcţia de pompă și creează un baraj care generează anumite simptome precum respiraţie îngreunată, ameţeală, pierdere de conștienţă, dureri toracice.
În majoritatea cazurilor, stenoza aortică apare din cauza unui proces de îmbătrânire a valvei sau apare pe o valvă anormală de la naștere care, în timp, suferă anumite modificări. O cauză mai rară este boala reumatismală valvulară. În timp ce tratamentul medicamentos ameliorează simptomatologia, singura metodă de a opri evoluţia către o boală cardiacă terminală este înlocuirea valvei.
Până în urmă cu câţiva ani, singura modalitate de a înlocui valva consta în implantarea unei proteze pe cord deschis în cadrul intervenţiei chirurgicale clasice. Deși chirurgia este tratamentul standard al acestei boli, operaţia nu poate fi efectuată în condiţii de siguranţă pentru pacient în cazul a până la 30-50% dintre pacienţii vârstnici din cauza bolilor asociate (pulmonare, renale sau neoplazice).
Astfel, s-a imaginat o procedură de implantare valvulară aortică transcateter (TAVI/TAVR) prin care în interiorul valvei îngustate a pacientului se introduce un balon de dimensiuni adecvate cu care valva îngustată este, mai întâi, dilatată sub control radiologic și ecografic transesofagian (fig. 2).
Apoi se introduce pe cale endovasculară, până la nivelul valvei predilatate, o proteză valvulară strânsă în interiorul unei teci. (fig. 3). Proteza valvulară biologică este constituită din ţesuturi de origine animală.
Prin retragerea controlată a tecii, valva se autoexpandează deoarece este inserată pe un schelet metalic de nitiol (fig. 4). Proteza conţine în interiorul scheletului metalic o valvă sintetică nouă, asemănătoare ca structură și funcţie cu cea sănătoasă.
În final, funcţia valvei proprii a pacientului, care rămâne la locul ei fără a fi excizată, este preluată de proteza autoexpandabilă (fig. 5).
Munca inimii este astfel ușurată semnificativ, iar simptome precum respiraţie dificilă sau dureri în piept se ameliorează considerabil.
Intervenţia TAVI sau TAVR este o procedură inovatoare cu rezultate clinice spectaculoase, cu o rată de succes mai mare de 95%. Însă aceste intervenţii endovasculare sunt proceduri cu indicaţii precise, adesea recomandate pacienţilor care nu sunt candidaţi chirurgicali (din cauza bolilor asociate sau a vârstei avansate, care cresc inacceptabil riscul operator).
TAVI se adresează pacienţilor care prezintă o stenoză aortică strânsă (evaluată ecocardiografic), cu simptome severe, în cazul cărora se așteaptă ca intervenţia să aducă un beneficiu clinic major. Anumite categorii de bolnavi – cei cu alte afecţiuni valvulare severe asociate sau care au boală coronariană – nu vor avea același beneficiu în urma procedurii, TAVI nefiind recomandată.
Avantajul pe care îl oferă Spitalul Monza pacienţilor cardiaci constă în abordarea integrată a afecţiunilor acestuia. Pacientul beneficiază de un consult multidisciplinar, indicaţia fiind stabilită individual în urma examenelor clinice, biologice și imagistice de către medicul cardiolog, chirurgul cardiac și medicul anestezist.
Înainte de a decide în ce măsură această procedură este cea mai potrivită pentru pacient, acesta va fi supus unor investigaţii precum:
Procedura constă în introducerea, sub anestezie generală, a valvei printr-un cateter (un tub de dimensiuni mici) la nivelul inimii și durează, în general, aproximativ două ore. Există două modalităţi de a implanta valva, și anume:
Fiecare tip de abord prezintă indicaţii și contraindicaţii, iar modalitatea de inserţie este decisă de medicul cardiolog intervenţionist și de medicul chirurg după examene preprocedurale complete precum Angio-CT, ecocardiografie și cateterism cardiac asociat cu coronarografia.
După efectuarea procedurii, pacientul este transferat în Unitatea de Terapie Intensivă unde este monitorizat timp de 24-48 de ore. Durata de spitalizare este, în general, de o săptămână, dacă evoluţia post-intervenţie este favorabilă și fără complicaţii. Controlul se face, de obicei, la o lună, 3 luni și, în continuare, la 6-12 luni, în funcţie de evoluţie.
Imaginile prin care sunt ilustrate etapele de implantare a unei proteze valvulare aortice sunt preluate de la primul pacient, în vârstă de 62 de ani, care a depășit cu succes această procedură în Laboratorul de Cardiologie Intervenţională al Spitalului Monza, în luna februarie 2013.
Important!
Stenoza aortică este o boală severă și lent progresivă. De la instalarea simptomelor, fără intervenţie, speranţa de viaţă este redusă la maximum câţiva ani. Singura modalitate de a opri evoluţia către o boală cardiacă terminală este înlocuirea valvulară. În timp ce majoritatea pacienţilor pot beneficia de intervenţia cardiacă pe cord deschis, persoanele care au un risc operator ridicat, la care intervenţia chirurgicală clasică este însoţită de un risc crescut de complicaţii și mortalitate, pot beneficia de implantarea unei proteze valvulare aortice transcateter. În majoritatea cazurilor, procedura are un risc acceptabil, urmat de o ameliorare clinică netă, rapidă.
Realizat de Wiremedia
Spitalul Monza 2023. Toate drepturile rezervate
