Call center 021.9983

Kinetoterapia in scoliozele operate

Gina Gaman-rgbPrin definitie notiunea de kinetoterapie este stiinta care se ocupa cu studiul miscarii corpului, ea devenind o stiinta complexa  care nu studiaza doar mișcarea, ci si  mecanismele neuromusculare si articulare care asigura omului miscarile (activitatile motrice) normale, in acelasi timp, studiind si elaborând principiile de structurare a unor programe care se adreseaza organismului uman, atât din punct de vedere profilactic, cât si din punct de vedere terapeutic si recuperator. Este o disciplina stiintifica complexa cu caracter aplicativ bine definit, având un obiect propriu de studiu: mentinerea si dezvoltarea unor indici morfologici si functionali normali, prin mijloace specifice (exercitiul fizic ca element de baza), la persoane în situatii biologice speciale.
Kinetoterapia este o terapie psihica, deoarece produce nu numai vindecarea fizica, ci contribuie la normalizarea vietii psihice, inlaturand complexele de inferioritate generate de boala sau infirmitate. Astfel contribuie la integrarea pacientului in viata de familie si in societate, ceea ce ii confera particularitatea de terapie sociala.

In cele mai multe cazuri, postoperator este greu de colaborat cu pacientul fiind prezenta teama de miscare ce genereaza durerea. Pacientul refuza sa se miste ceea ce duce la tulburari circulatorii, aparitia escarelor, pozitii vicioase, redoare articulara, hipotonie si hipotrofie musculara.

Kinetoterapia postoperatorie are un rol educativ  in sensul bun, informand pacientul despre ceea ce ii este permis si nu ii este permis sa faca. Studiile spun ca utilizand tratamentul kinetic postoperator, se previn complicatiile ce pot incetini ritmul de vindecare, terapia prin miscare adresandu –se intregului organism nu numai segmentului operat.

Durata tratamentului kinetic poate fi uneori relativ scurta sau se poate prelungi, in functie de necesitate, de complexitatea interventiei chirurgicale si desigur in functie de particularitatile fiecarui pacient in parte. In acest scop kinetoterapia, devine extrem de necesara, iar de cele mai multe ori, este foarte eficienta. Dupa operatie, rolul kinetoterapeutului este esential.

Scolioza este o deviatie laterala, incomplet reductibila a rahisului, cu evolutie progresiva si cu consecinte asupra morfologiei si functionalitatii acestuia.

Clinic se descriu trei grade de scolioza.

Scolioza de gradul I este mobila si reductibila (nefixata) si poate fi confundata cu atitudinile scoliotice functionale. Curbura poate fi dorsala, insotita sau nu de curburi compensatorii, ori lombara, cand creasta iliaca si spina iliaca proemina de partea concavitatii. Pot sa apara curburi laterale compensatorii, lombosacrata sau dorsala inferioara. Curburile compuse (compensatorii) realizeaza scolioza in ,,S” inversat. Scolioza se reduce prin flexia trunchiului la 90.

Scolioza de gradul II (scolioza fixata) poate sa fie inca reductibila. Contractura paravertebrala perceputa pe partea concava a deviatiei este insotita de dezechilibrul si prabusirea (colapsul) rahisului si de rotatia vertebrelor cu modificarile toracelui caracteristice. Anteflexia rahisului pune si mai bine in evidenta tulburarea de statica. Toracele devine asimetric (plat de partea convexitatii si proeminent de partea opusa), iar copilul scade in inaltime. Coastele de partea concavitatii se ating, in timp ce de partea convexitatii se indeparteaza intre ele.

Scolioza de gradul III este ireductibila (retractia musculoligametara asociaza modificari osoase avansate) are consecinte estetice si functionale majore si afecteaza organele toracale si abdominale. In afara de deformarea toracelui, starea generala se altereaza progresiv ca urmare a disfunctiilor organice si a durerilor. In stadiile foarte avansate cu infundarea toracelui si expansiunea coastelor spre oasele coxale (torace mic) apar tulburari grave ale organelor interne.

Pentru scoliozele cu o curbură de 30-50/60 grade, se apelează la tratamentul ortopedic, iar cele peste 50/60 grade la tratamentul chirurgical.

Tratamentul ortopedic isi propune corectarea si mentinerea deviatiei verebrale pentru a neutraliza riscul de agravare reprezentat de puseul pubertar de crestere. Un tratament ortopedic poate fi apreciat ca eficient daca la sfarsitul cresterii el reuseste sa mentina deviatia vertebrala la o valoare cel mult egala cu aceea de la inceputul tratamentului. Tratamentul ortopedic dispune de aparate corectoare active si pasive.

Deviatiile vertebrale grave, evolutive, care se agraveaza lent, dar continuu si dupa terminarea cresterii, impun redresarea si stabilizarea lor prin metode chirurgicale. Pretul corectiei in aceste cazuri il constituie rigidizarea (cu tije) a unui important segment al coloanei vertebrale. Interventia chirurgicala in cazurile de gravitate extrema trebuie precedata de o pregatire prin elongatie progresiva a coloanei (prin aparate gipsate de elongatie sau elongatie cu halou cranian si gips sau cerc pelvin).

Interventia este urmata de o imobilizare gipsata, apoi de corset ortopedic timp de 18-24 luni, perioada in care artrodeza vertebrala devine solida. Tratamentul chirurgical va fi insotit de kinetoterapie, cu scop de asuplizare preoperator, cu scop de tonifiere musculara generala in perioada de imobilizare, cu vocatia de corectie posturala si integrare in viata cotidiana la inlaturarea corsetului.

Kinetoterapia urmareste echilibrarea musculaturii paravertebrale si a bazinului. In general sunt eficiente exercitiile simetrice, angajand abductorii  si adductorii coapsei, ca si muschii paravertebrali lombari, vizand mai ales sa ii creeze pacientului simtul pozitiei corecte a bazinului si sa tonifice muschii care asigura echilibrarea acestuia.

Reeducarea respiratorie este importanţa pentru evitarea aparitiei complicatiilor postoperatorii (brohopneumonie de aspiraţie, pneumotorax). Se realizeaza prin posturarea caracteristică (relaxante şi facilitatoare ale respiraţiei, posturi de drenaj bronşic), reeducarea respiratorie propriuzisă (dirijarea aerului la nivelul căilor respiraţiei superioare, reeducarea respiraţiei costale, reeducarea respiraţiei diafragmatice), gimnastica de corectare (corectarea curburilor patologice ale gâtului şi poziţia capului, corectarea poziţiei umerilor şi scapulei, corectarea curburilor patologice ale coloanei dorsale, corectarea curburilor patologice ale coloanei lombare, corectarea poziţiei şi mobilităţii bazinului, tonifierea diafragmului şi a musculaturii toracice antrenate în respiraţie).

Kinetoterapia pacientului operat consta in educarea pozitiilor permise si nepermise, exercitii respiratorii care ajuta la inbunatatirea capacitatii ventilatorii si circulatorii, exercitii pasive in prima zi postoperator pe toate segmentele (coloana cervicala miscari blande, membre superioare si membre inferioare pentru a impiedica aparitia escarelor de decubit si aparitia atrofiei musculare si redorii articulare). In urmatoarele zile miscarile pot fi pasivo-active, active in functie de toleranta pacientului, de asemenea vom invata pacientul transferurile de decubit lateral, ridicarea toracelui  incepand de la 10-30 grade pana la 90 grade in  a 2-3 a zi postoperator, crescand progresiv (poziţie sezand alungit și scurtat), urmata de ridicarea pacientului în ortostatism si mers. Toate acestea se fac in functie de toleranta pacientului si urmarirea atenta a functiilor vitale și a modificarilor starii generale (TA, SO2; AV).

Se continua cu exercitii zilnic pe toate segmentele cu miscari blande facute lent si cu coordonarea respiratiei, incercand sa antrenam din ce in ce mai multe grupe musculare pana când pacientul va putea sa dobandeasca independenta si încredere, imbunatatirea calitatii vieţii.

Kinetoterapia este o terapie de lunga durata și care cere perseverenta din partea pacientului, a familiei, dar și a kinetoterapeutului, care trebuie să-l motiveze și să-l incurajeze permanent.

1DX_5137
Spital-Monza---45_web
Secured By miniOrange