Call center 021.9983

Evaluarea sincopei – the state of art

Sincopa definește pierderea stării de conștienţă pentru o perioadă scurtă de timp, de obicei de câteva secunde și este consecinţă directă a oxigenării insuficiente a creierului. Este o experienţă alarmantă pentru persoana căreia i se întâmplă dar și pentru cei care asistă, cu atât mai mult dacă această situaţie apare în deplină activitate fizică sau intelectuală. La birou, la cumpărături, la cină. Sau la volan de exemplu. Ne-am gândit să povestim în paginile următoare totul despre acest diagnostic și ce este de facut pentru a preveni repetarea sincopei.

Cauzele în care creierul primește, pentru o perioadă scurtă de timp, oxigen prea puţin se împart în mai multe categorii. Traumatismele directe la nivelul cutiei craniene sau tulburările epileptice sunt o cauză evidentă. În lipsa lor, însă, situaţia pare cu totul neprevazută. Cauzele cardiovasculare sunt tema noastră de astăzi. Ele se împart în cauze cardiace și cauze de hipotensiune arterială. Când ne referim la cauzele cardiace, avem în vedere bolile structurale ale inimii cum sunt boli congenitale de tipul cardiomiopatiei hipertrofice obstructive – noi folosim termenul de CMHO sau stenoză aortică (valva aortică se calcifică și nu se mai poate deschide la capacitate maximă – de aici și debitul scăzut de sânge, care se repercuta la nivel cerebral). Diagnosticul corect se stabilește în urma efectuării unei ecografii cardiace.

Disecţia de aortă (ruperea vasului principal de sânge din corp) poate determina sincopa dar de obicei tabloul clinic în acest caz este fulminant și tratamentul este o mare urgentă medicală. Probabil cele mai ‘ascunse’ cauze, și prin ascunse vreau să spun că sunt dificil de detectat și documentat, sunt cauzele aritmice. Cum reușim totuși să diagnosticăm corect astfel de cazuri medicale? Am pus mână în mână mai mulţi factori: cunoștinte medicale, multă atenţie la detalii a personalului auxiliar, tehnologie ultramodernă cu tehnici de ultimă generaţie și cel mai important, o legatură strânsă medic-pacient.

Personalul medical, când vordește despre aritmii, se referă la tulburări electrice ale inimii. Altfel spus, atunci când impulsul electric are un drum haotic prin inimă, sau o viteză mică cu care se deplasează și pulsul devine foarte scăzut (puls<40bpm) sau din contră devine foarte rapid – atât de rapid încât inima nu mai are timp sa se umple cu sânge și ‘pompează în gol’ – sunt doar câteva exemple (există în total aproximativ 80 tipuri de aritmii). Toate aceste tulburări electrice se pot manifesta doar uneori, pe perioade extrem de scurte de timp – de obicei în același timp cu producerea episodului de sincopă, și odată cu revenirea la normal, dispare și orice urmă a tulburării de ritm.

Ambulatorul Spitalului Monza este conceput să primească și să managerizeze cazurile de sincopă la care etiologia este neclară. Anamneza corectă este primul pas către un diagnostic exact, detaliile elaborate despre conjunctura în care s-a produs incidentul ne ajută enorm, ca și simptomele prevestitoare – aura, ameţeala, etc, sau cum te-ai simţit după episodul de sincopă.  De multe ori, sincopa se însoţește de amnezia momentului respectiv și atunci ne este utilă povestea martorilor care au asistat la eveniment.

EKG-ul de repaus reprezintă o înregistrare de 10 secunde a activităţii electrice a inimii. Este extrem de util pentru diagnosticul unor tulburări electrice congenitale (sindrom Brugada, displazie aritmogenă de ventricul drept – doar câteva exemple) sau dobândite (modificări electrice ale inimii în urma unui tratament – antibiotic, diuretic). Atenţie însă, un EKG normal nu însemnă că nu ai nicio aritmie cardiacă, înseamnă doar că în acel moment în care s-a efectuat înregistrarea nu ai avut niciuna.

 

Destul de logic, dar ce e de facut?

În acest caz, soluţia este o înregistrare a activităţii electrice pe o durată mai lungă de timp, să zicem 24 de ore. Acesta este Holterul EKG – de dimensiunea unui telefon mobil, îl porţi cu tine 24 sau 48 sau 72 de ore și el înregistrează pe un memory-stick secundă cu secundă activitatea electrică a inimii tale. Este foarte multă informaţie de interpretat după aceea (gândește-te că în 24 de ore o inima bate de aprox 86.000 de ori). Există și variante de stocare pe o perioadă mai lungă – Spitalul Monza dispune de device-uri ultra moderne de dimensiunea unui stick de memorie, care se implantează sub piele și ele sunt extrem de utile pentru că au o capacitate de memorie de 4 ani.

 

O altă etapă de diagnostic este testul de efort.

In Ambulatorul Spitalului Monza se efectuează zilnic între 5 și 10 teste de efort, care răspund la diferite indicaţii – atât de screening cardiac cât și de diagnostic – de exemplu la pacienţii cu sincopă. Testul de efort presupune, conform protocolului nostru, mers alert pe o bandă rulantă ușor înclinată (folosim uneori și bicicleta, după caz) până la o treaptă de efort considerată maximală pentru o persoană anume. În acest timp, se urmărește pe un monitor activitatea electrică a inimii – apar tulburări de ritm la eforturi mari? Bătăi în plus ale inimii?  Pulsul scade în mod paradoxal la efort sau nu crește suficient? – sunt toate intrebări pe care urmărim să le clarificăm în timpul acestui test.

În funcţie de cauza sincopei, tratamentul este în mod evident ajustat fiecărui caz. Necesitatea de stimulator cardiac, de pacing, cum spunem noi, este evidenţiată de un puls cardiac prea mic sau cu întreruperi – documentat prin una din metodele descrise mai sus. Stimulatorul cardiac este un dispozitiv care se implantează subcutanat, are 1, 2 sau 3 (dupa caz) sonde care ajung în cavităţile inimii și care stimulează electric inima să se contracte la o frecvenţă care să asigure buna funcţionare a organismului. Bateria are în zilele noastre o durată de viaţă foarte lungă – între 10 și 14 ani – asta dacă ne amintim că acum 20 de ani, aparatul trebuia schimbat pentru epuizarea bateriei o dată la câteva luni. Pentru implantarea unui astfel de aparat, perioada de internare este de obicei de o noapte și în general, este doar o măsură de monitorizare imediat post-operatorie. Controlul stimulatorului se face în primul an după implantare, o dată la 3-6 luni, ulterior o dată pe an – ceea ce nu e foarte solicitant pentru pacient și este de asemenea o ocazie bună să te programezi și pentru un check-up regulat.

Nu orice pacient care a experimentat o sincopă cardiacă are nevoie de stimulator cardiac și de asemenea, unii pacienţi cu sincopă beneficiază enorm de pe urma unui stimulator cardiac – prin urmare este esenţial de diferenţiat aceste 2 categorii de pacienţi. Abordarea modernă a acestei patologii o găsești în Ambulatorul Spitalului Monza și presupune personal bine pregătit, echipament modern și expertiză suficientă în managementul unor astfel de cazuri.

Dacă aţi experimentat o sincopă, sau știţi pe cineva căruia i s-a întâmplat, dacă s-au asociat și traumatisme fizice în timpul căzăturii, probabil gândul că s-ar putea repeta este îngrijorător. În concluzie, sincopa este un diagnostic complex, multifaţetat și punctul principal în tratamentul său este colaborarea dintre medicul tău și tu- ca pacient.

Secured By miniOrange