Call center 021.9983

Ablaţia epicardică pentru tahicardia ventriculară

Ablaţia epicardică sau ablaţia celulelor de pe exteriorul mușchiului cardiac este utilizată atunci când ablaţia cateter standard din interiorul inimii (endocavitară, endocardică) nu reușește să identifice regiunea, zona de ţesut cardiac, responsabilă pentru problema de ritm cardiac, iar regiunea critică de ţesut cardiac este localizată mai aproape de sau chiar pe suprafaţa externă a inimii.

Cum funcţionează?

Pentru a putea efectua ablaţia cateter în afara inimii, este necesară abordarea percutană a exteriorului cordului fără utilizarea chirurgiei clasice. Abordul se face prin puncţie percutană pe la nivelul regiunii subxifoidiene, regiune situată imediat sub stern în partea inferioară a toracelui. Pentru acest abord se utilizează un ac special pentru o puncţie cât mai sigură cu putinţă. Sub ghidaj radiologic și utilizând cantităţi foarte mici de contrast acul este introdus progresiv până în spaţiul pericardic, spaţiul virtual dintre cele două foiţe care învelesc inima (pericardul parietal și cel visceral).

În momentul în care se ajunge în spaţiul pericardic prin acul de puncţie se inserează un fir metalic cu vârf moale și elastic (ghid metalic). Ulterior acul va fi depărtat și pe ghidul metalic se va poziţiona în pericard un tub de plastic cu valvă (teacă introducătoare). Acest tub de plastic este folosit în timpul procedurii pentru a permite introducerea cu siguranţă a cateterului în zona epicardică. Odată ce cateterul este poziţionat în spaţiul pericardic, se creează o hartă care identifică zona cu problema de ritm cardiac, care va fi tratată prin ablaţie.

În urma unei proceduri de ablaţie prin abord epicardic, de cele mai multe ori un tub mic de plastic, de forma unui cateter intravenos va fi lăsat în zona de puncţie, peste noapte, pentru a putea drena fluidele care s-ar putea acumula în zona pericardică. Acesta este depărtat imediat ce dispare orice urmă de fluide. După procedură, pacientul poate simţi un disconfort toracic, datorat unui anume grad de iritare a pericardului, numit pericardită. De cele mai multe ori, pacienţilor le este administrat tratament medicamentos ce scade gradul de pericardită.

Selectarea pacienţilor pentru ablaţia epicardică

Cei mai mulţi pacienţi cu indicaţie pentru ablaţia epicardică au trecut iniţial printr-o procedură de ablaţie. În timpul acesteia, de obicei, se descoperă că focusul aritmiei nu este localizat în interiorul inimii. La anumiţi pacienţi, examenul EKG arată că focusul aritmiei este localizat în exteriorul inimii. În cazul pacienţilor care dezvoltă aritmii ventriculare pe fondul afectării structurale produse de cardiopatia ischemică, cele mai multe probleme de ritm cardiac au originea în vecinătatea suprafeţei interne a inimii (endocard), motiv pentru care ablaţia standard prin interiorul inimii este încercată mai întâi. Pacienţii cu tahicardie ventriculară în context de cardiopatii structurale fără afectare coronariană (cardiomiopatia dilatativă, cardiomiopatia hipertrofică, cardiomiopatii valvulare, cardiomiopatia aritmogenă) frecvent au localizate zonele aritmogene pe exteriorul inimii. Luând în considerare toate tipurile de proceduri de ablaţie, tahicardia supraventriculară este cea mai puţin susceptibilă în a fi tratată prin abord epicardic, și un număr mic de tahicardii ventriculare tratate prin abord epicardic.

Cele șase mari centre europene cu expertize și volum mare în ablaţii epicardice pentru tahicardie ventriculară (TV) au ajuns la concluzia că ablaţia prin abord epicardic al TV are un risc acceptabil și rezultate favorabile. La anumiţi pacienţi, poate fi considerată ca primă opţiune, abordarea prin ablaţie epicardică. În majoritatea centrelor de profil, ablaţia epicardică nu se efectuează, ci numai în anumite centre cu mare expertiză în această tehnică.

Pentru pacienţii care au suferit o intervenţie chirurgicală pe cord, cum ar fi o intervenţie de bypass coronarian, sau plastie de valvă, procedura de ablaţie epicardică trebuie modificată. În urma vindecării post-chirurgicale, pacienţii dezvoltă ţesut fibros semnificativ, procedura cu abord standard percutan pentru obţinerea accesului la spaţiul pericardic frecvent nu este posibilă. În aceste cazuri, prezenţa chirurgului cardiac este obligatorie pentru obţinerea unei căi de abord către zona pericardică. Același loc de acces, regiunea de sub stern în partea inferioară a toracelui numită regiune subxifoidiană este utilizat pentru accesul chirurgical. După obţinerea accesului se introduce un tub de plastic și se execută ablaţia epicardică identic cu celelalte ablaţii epicardice.

Secured By miniOrange