Ablaţia arterelor renale (tratamentul hipertensiunii arteriale)

Hipertensiunea arterială este o afecţiune frecventă, cu consecinţe grave, fiind considerată cel mai important factor de risc pentru bolile cardiovasculare.

Tratamentul clasic medicamentos constă în administrarea unuia sau mai multor antihipertensive pentru toată viaţa. Cauza hipertensiunii este cunoscută pentru un procent foarte mic de pacienţi, și anume cazurile de hipertensiune secundară, care beneficiază de tratamente specifice. Însă, pentru cele mai multe dintre cazurile de hipertensiune primară, cauza declanșării bolii rămâne necunoscută.

Dacă un pacient primește cel puţin trei medicamente diferite, în doze corespunzătoare, dar nu se obţine reducerea tensiunii arteriale la valoarea considerată normală (sub 140/90 mmHg), se consideră că acesta are o “hipertensiune rezistentă la tratament”.

Marea majoritate a pacienţilor hipertensivi au o dereglare numită hipertonie simpatică. Această dereglare se caracterizează prin faptul că de la nivelul rinichiului pleacă spre creier, prin anumiţi nervi (sistemul simpatic), semnale de alarmă eronate ce fac ca centrii de comandă ai tensiunii arteriale din creier să comande către inimă și rinichi o creștere a tensiunii arteriale. Astfel, hipertensiunea arterială este considerată consecinţa dereglării mecanismelor renale prin care organismul își măsoară tensiunea arterială.

Pentru pacienţii diagnosticaţi cu hipertensiune arterială s-a descoperit o nouă metodă de tratament minim-invazivă, care constă în ablaţia prin radiofrecvenţă a terminaţiilor nervoase renale pe cale endovasculară.

Studiu de caz

Doamna V.F., în vârstă de 61 de ani, este o pacientă obeză, dislipidemică, diabetică, cu hipertensiune arterială de mai mulţi ani.

În ciuda tratamentului cu mai multe medicamente antihipertensive (patru clase farmacologice: sartan, diuretic, calciu-blocant și betablocant), tensiunea arterială nu este controlată adecvat la domiciliu, pacienta având constant valori ale tensiunii arteriale sistolice peste 160 mmHg. Evaluările anterioare ale pacientei au exclus eventuale cauze secundare de hipertensiune arterială secundară, precum hipertensiunea renovasculară, renoparenchimatoasă sau hipertensiunea de cauza endocrină.

În acest context, pacientei i-a fost propus un nou tip de tratament al hipertensiunii arteriale, și anume denervarea arterelor renale prin ablaţie cu radiofrecvenţă. Ablaţia renală are la bază conceptul fiziopatologic conform căruia una dintre verigile importante în menţinerea unor valori crescute ale presiunii arteriale și a rezistenţei la tratament este reprezentată de semnalele nervoase care ajung la rinichi pe calea nervilor renali. Aceștia au un traiect paralel cu artera renală, ceea ce permite modificarea impulsurilor nervoase ce ajung la rinichi cu ajutorul undelor de radiofrecvenţă emise de un cateter plasat în interiorul arterelor renale.

Efectul tratamentului este, de obicei, vizibil pe termen mediu și lung, nu imediat, valorile tensionale scăzând la câteva luni după procedură. Chiar dacă nu este vindecată hipertensiunea arterială, se constată o scădere a dozelor și a numărului de medicamente necesare pentru controlul hipertensiunii arteriale.

Pacienta a beneficiat de intervenţia de denervare renală prin ablaţie cu radiofrecvenţă. Procedura constă în introducerea unei sonde la nivelul arterei femurale ce produce o undă de radiofrecvenţă care încălzește și întrerupe anumite terminaţii nervoase din peretele arterelor renale. Intervenţia durează 45 de minute și este realizată sub anestezie locală, pacienta fiind externată la 24 de ore după aceasta, fără a mai necesita perioada de recuperare.

La două luni după procedură, pacienta s-a prezentat la control având,sub același tratament, o valoare a tensiunii arteriale de 140/80 mmHg. Ținând cont de rezultatele studiilor clinice privind denervarea renală disponibile la momentul actual, știm că putem aștepta un efect de scădere suplimentară a valorilor tensiunii arteriale în lunile următoare. Astfel, tratamentul medicamentos va scădea, în timp, sau se va putea chiar renunţa la acesta, în cazul normalizării tensiunii arteriale.