Call center 021.9983

Articole

Încă un copil salvat de echipa Cardiopediatric Center & Asociaţia „Salvează o inimă”

Gherman Bianca Maria, în vârstă 5 ani și 7 luni, din Curtea de Argeș, a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă congenitală.
Suferinţa Mariei a început la puţin timp după naștere. Fetiţa a venit pe lume cu o malformaţie cardiacă, care necesită o intervenţie chirurgicală pe cord deschis. Au urmat multe frământări și căutari din partea părinţilor pentru a găsi spitalul potrivit pentru viitoarea operaţie. În final, au optat pentru Spitalul Monza din București. După o serie de investigaţii medicale efectuate cu o săptămână înainte, Maria a fost internată în cadrul Cardiopediatric Center din Spitalul Monza, coordonat de Dr. Mircea Cotul, medic primar, specialist în chirurgie cardiovasculară pediatrică și Dr. Antonela Mureșan, medic primar anestezie și terapie intensivă cardiacă pediatrică.

Este unul dintre foarte puţinele centre specializate din România și singura unitate medicală privată din ţară, care oferă asistenţă medicală completă și acoperă o gamă variată de intervenţii chirurgicale și de proceduri intervenţionale cardiovasculare pediatrice cu cele mai bune rezultate.

Operaţia a avut loc în dimineaţa zilei de 24.02.2016. Intervenţia chirurgicală a fost un succes; s-a efectuat corecţia totală a defectului inimii. Au urmat două zile de spitalizare în terapie intensivă, fără complicaţii, după care recuperarea pe secţia clinică, cu evoluţie foarte bună, în continuare. Părinţii au fost surprinși, dar și fericiţi în același timp de starea clinică foarte bună a Mariei și de progresele făcute într-un interval atât de scurt de la operaţie. Fetiţa va fi externată în curând, complet vindecată, fără restricţii, cu o viaţă normală, similară cu a unui copil sănătos. Dispensarizarea ulterioară va fi asigurată de echipa noastră, cu ocazia controalelor periodice din ambulator la 1, 3, 6 si 12 luni de la operaţie.

Părinţii Mariei au primit un sprijin material neașteptat și bine venit din partea Asociaţiei „Salvează o inimă”, condusă de Domnul Vlad Placintă.

salveaza22
salveaza11
cotul
salveaza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *