Chirurgie cardiacă

Dr. Theodor Cebotaru, medic primar  și șef de secție chirurgie cardiacă, are cea mai mare experiență din România în intervențiile pe cord bătând și plastia de valvă mitrală. Activitatea lui numără peste 1.000 de intervenții de revascularizare miocardică pe cord bătând, 500 de intervenții de schimbare valvulară cardiacă, 100 de anevrisme de ventricul stâng operate, 50 de disecții de aortă și 2.000 de operații vasculare.

Activitatea Secției de Chirurgie cardiacă constă în tratamentul chirurgical al cardiopatiilor congenitale și dobândite (chiar și pentru pacientul adult) prin adoptarea de tehnici avansate.

Caracteristicile de excelență ale chirurgiei cardiace și ale serviciilor legate de aceasta se fundamentează pe criterii obiective de calitate. Secția de Chirurgie Cardiacă este structurată modern și eficient, astfel încât să poată controla cât mai bine parcursul pacientului pe durata tuturor etapelor de spitalizare, din momentul internării și până la cel al recuperării cardiace, cu trecerea prin cele mai delicate faze ale intervenției chirurgicale și ale evoluției în Secția de Terapie intensivă.

Pentru a reduce riscul comorbidităților și al complicațiilor post-operatorii, Spitalul Monza adoptă un model de evaluare pre-operatorie. Colaborarea specialiștilor în Cardiologie, Medicină internă, Radiologie, Chirurgie vasculară, Chirurgie generală, Nefrologie, Boli infecțioase, Diabetologie și Pneumologie permite efectuarea unui studiu multidisciplinar pentru a evalua riscurile clinice asociate prezenței oricăror posibile comorbidități.

Dr. Theodor Cebotaru

Şef de secție Chirurgie cardiacă

Echipa medicală

Dr. Theodor Cebotaru
Șef secție
Chirurgie cardiacă
Vezi profilul complet
Dr. Călin Popa
Medic primar Chirurgie cardiovasculară
Șef secție Chirurgie vasculară
Vezi profilul complet
Dr. Lucian Dorobanțu
Medic primar
Chirurgie cardiovasculara
Vezi profilul complet
Dr. Andreea Brădean
Medic specialist
Chirurgie cardiovasculara
Vezi profilul complet
Dr. Cosmin Olariu
Medic specialist
Chirurgie cardiovasculara
Vezi profilul complet
Dr. Alexandru Vasilescu
Medic primar
Chirurgie cardiovasculara
Vezi profilul complet
Conf. Dr. Cătălin Badiu
Medic primar
Chirurgie cardiovasculara
Vezi profilul complet
Dr. Marco Diena
Medic specialist
Chirurgie cardiovasculara
Vezi profilul complet
Dr. Paolo Ferrazzi
Medic primar
Chirurgie cardiovasculara
Vezi profilul complet
Prețuri intervenții