Stomatologie și Implantologie

Cabinetele de Stomatologie din cadrul Spitalului Monza furnizează prestaţii şi tratamente moderne de ultimă generație în prevenirea, diagnosticarea şi tratarea sănătăţii dentare. Cele două ambulatorii de stomatologie sunt situate la etajul 2 al Spitalului şi sunt echipate cu cele mai bune tehnologii produse în prezent.

Serviciile de stomatologie oferite în cadrul Spitalului Monza au fost dezvoltate din dorința unor profesioniști în domeniu, atât chirurgi, cât și operatori și producători, și reprezintă un punct de întalnire a celor mai bune tehnologii dentare dezvoltate în Italia, dar și a competențelor unora dintre cei mai medici. Misiunea acestora este aceea de a face cunoscute în rândurile pacienților și de a îmbunătăți cele mai sigure, adecvate, minim-invazive și nedureroase proceduri.

1. Implantologie dentară

Implantologia dentară este soluția ideală pentru înlocuirea dinților care lipsesc, indiferent de motivul pierderii acestora. Un implant dentar poate dura 10-15 ani sau chiar o viață întreagă, în funcție de starea generală de sănătate a pacientului, dar și a modului de îngrijire a acestuia.

Ce este un implant dentar? În ce constă?

Un implant dentar este o componentă chirurgicală care se încorporează în osul mandibulei sau al maxilarului, în locul dintelui lipsă, pentru a susține o parte protetică dentară (ex: coroana, proteza Toronto, proteza Overmed), care se comportă la fel ca dinții naturali, permițând astfel o masticație adecvată și un aspect normal, sau chiar mai plăcut decât al dinților naturali.

Baza pentru implanturile dentare moderne este un proces numit osteointegrare, prin care materialele din care este făcut implantul fuzionează perfect cu osul permițând astfel adăugarea și stabilitatea lucrării protetice pe acest suport.

O lucrare de implantologie dentară se compune din:

  • Implant dentar
  • Bont de vindecare
  • Bont protetic
  • Coroană/lucrare protetică de variate tipuri

Procedurile generale pentru o lucrare de implantologie dentară:

  • Inserarea implantului – se realizează fie imediat, post-extracție, sau după o perioadă mai îndelungată de timp, în funcție de starea de sănătate a osului. Este urmată de o perioadă de vindecare și integrare a implantului (integrarea acestuia în masa osoasă), perioadă care variază între 4 și 6 luni.
  • Inserarea bontului protetic. Odată cu determinarea osteointegrării implantului, medicul plasează un bont protetic, bont care servește ca suport exterior gingiei pentru susținerea lucrării protetice. În condiții ideale, perioada de vindecare a gingiei este de aproximativ o săptămână.
  • Adăugarea coroanei/ lucrării protetice.

Riscuri și complicații:

  • Riscuri post-operatorii imediate: infecție, sângerare excesivă, leziuni ale gingiei (apar în mai puțin de 5% dintre cazuri).
  • Absența osteointegră Între 1 și 6% din totalul pacienților pierd implanturile din motive care variază de la caz la caz. Principalii factori de risc pentru nereușita integrării corecte a unui implant dentar sunt:
    • stare generală de sănătate precară;
    • nerespectarea indicațiilor post-operatorii date de medic;
    • igienă orală precară;
    • abuzul de tutun;
    • abuzul de droguri.

2. Ortodonție dentară

Tratamentul ortodontic poate fi realizat cu succes la orice vârstă. Fiecare pacient, copil, adolescent sau adult, are nevoie de tratamente individuale și necesită atenție și îngrijire adaptate cerințelor personale. Cu ajutorul aparatelor dentare se pot rezolva cazuri diverse, de la cele mai ușoare până la cazuri foarte complicate.

Ortodonție copii

Nu există o regulă privind vârsta la care ar trebui început tratamentul ortodontic, dar Asociația Americană de Ortodonție recomandă ca primul consult ortodontic să aibă loc înainte de vârsta de 7 ani.

În general, în preajma acestei vârste, incisivii și primii molari permanenți sunt prezenți pe arcade, astfel încat se poate face o evaluare a eventualelor probleme existente (înghesuiri dentare, ocluzie adâncă, ocluzie deschisă, ocluzie inversă). Atunci când tratamentul este început precoce, există posibilitatea de a ghida creșterea maxilarelor precum și erupția dinților permanenți, se poate corecta deglutiția anormală (cu interpoziția limbii între arcade) și problemele de vorbire. Cu alte cuvinte, intervenția la această vârstă poate simplifica și reduce, mai târziu, durata tratamentului.

Ortodonție adolescenți

Perioada de vârstă optimă pentru începerea tratamentului ortodontic la adolescenți este între 11 și 15 ani. Până la 12 ani, majoritatea dinților permanenți au erupt și se pot decela înghesuirile/ spațierile dentare, rapoartele de ocluzie (mușcătură) incorecte. Aceste probleme nu se pot corecta de la sine, motiv pentru care se impune începerea tratamentului ortodontic. Este, de asemenea, un moment bun întrucât la această vârstă pacienții nu resping aparatul dentar, mai ales dacă au prieteni sau colegi care urmează deja un tratament ortodontic, iar aparatul devine un „must-have”.

Avantajul real al acestei vârste este acela că medicul ortodont poate profita de puseele de creștere pentru a corecta poziția mandibulei față de maxilar. De asemenea, la această vârstă metabolismul este intens și poate favoriza scurtarea duratei de tratament și diminuarea disconfortului asociat tratamentului.

Ortodonție adulți

Tratamentul ortodontic la adulți poate îmbunătăți dramatic estetica facială, respectul de sine și, cel mai important, sănătatea orală și implicit a întregului organism. Dinții incorect aliniați, cu spațieri sau înghesuiri și mușcătură defectuoasă pot contribui la îmbolnăvirea gingiilor, parodonțiului, resorbție osoasă, apariția cariilor, uzură anormală și accentuată a dinților, dureri de cap, dureri ale articulației temporo-mandibulare.

Tipuri de aparate dentare:

Aparatele dentare mobile și funcționale sunt utile pentru tratamentul ortodontic-ortopedic al copiilor.

Aparate dentare fixe
Gama foarte largă de tipuri de bracket-uri existentă astăzi acoperă până și cele mai exigente cerințe estetice ale pacienților. Bracket-urile diferă în funcție de materialele din care sunt realizate, culoare, tehnică, dar și în funcție de suprafața dentară pe care se poziționează – fața vestibulară (exterioară, vizibilă) sau fața linguală (interioară).

Bracket-uri metalice clasice au cea mai largă răspândire, sunt cele mai populare și sunt confecționate din oțel inoxidabil de cea mai bună calitate. Bracket-urile metalice sunt foarte rezistente și pot fi utilizate pentru tratamentul tuturor anomaliilor. Spre deosebire de bracket-urile metalice din trecut, cele de astăzi au un profil mai redus, sunt mai mici per ansamblu, fiind mult mai confortabile, dar și mai atractive. Ele pot fi personalizate prin folosirea ligaturilor elastice colorate, după preferințele fiecărui pacient.

Bracket-urile ceramice sunt realizate din materiale de culoare asemănatoare sau apropiată de culoarea dinților naturali sau din materiale complet transparente. Sunt preferate mai ales de pacienții adulți deoarece sunt mai puțin vizibile decât cele metalice.

Bracket-urile linguale sunt „ascunse” în spatele dinților, pe fața linguală, fiind astfel invizibile. Acestea reprezintă o opțiune rezonabilă pentru pacienții cu exigențe estetice, adolescenți sau adulți (persoane publice, actori, muzicieni, sportivi).

Există mai multe sisteme de bracket-uri linguale, individualizate pentru fiecare pacient (INCOGNITO, WIN) sau prefabricate standard (STB, IN-OVATION L).

INCOGNITO este, probabil, cel mai cunoscut sistem care a revoluționat ortodonția linguală. Bracket-urile customizate din aliaj de aur și arcurile îndoite de roboți asistați de computer sunt caracteristici care conferă calitatea superioară a acestui aparat. În plus, confortul pacienților este crescut datorită profilului redus pe care îl au bracket-urile customizate.

Tratamentul este realizat de dna. dr. Simona Moraru – Medic specialist în Ortodonție și Ortopedie dento-facială și stomatologie generală, membru al Charles H. Tweed International Foundation pentru cercetare ortodontică și educație din Tucson, Arizona, precum și al Colegiului Medicilor Dentiști din România. Activitatea sa profesionala garantează profesionalismul și excelența unor metode avansate de operare, precum și cele mai bune rezultate pentru pacienții săi.

3. Chirurgia orală sau intervențiile stomatologice în spital

Serviciul de chirurgie dentară în sala de operație a fost conceput în special pentru persoanele care au dificultăți în a parcurge acest tip de proceduri medicale în stare conștientă. Este indicat pacienților care trebuie să parcurgă proceduri chirurgicale cu o durată de timp extinsă, pacienților care au o condiție medicală specială (afecțiuni cardiace, boli pulmonare, sindroame care afectează funcțiile motorii, dizabilități intelectuale etc.), celor care suferă de probleme de anxietate, ori pacienților aflați la o vârstă înaintată.

Definirea de trasee dedicate intervenţiilor chirurgicale de orice tip şi respectarea strictă a procedurilor de izolare, permit stoparea şi reducerea incidenţei IAM (infecţii asociate asistenţei medicale), în interesul siguranţei şi calităţii traseelor de îngrijire. Sănătatea pacienților și reușita intervențiilor medicale de orice fel sunt strâns legate de mediul septic în care ne desfășurăm activitatea și de procedurile de evitare a contaminării la orice nivel.

Trebuie remarcat faptul că utilizarea de materiale sanitare care nu au fost corect sterilizate sau dezinfectate poate cauza infecții în trei moduri diferite, și anume:

  • transmiterea unui microorganism patogen de la un pacient la altul;
  • transmiterea aceluiași microorganism patogen de la un operator medical la un pacient;
  • transmiterea infecției de la un pacient la o persoană care face parte din personalul de asistenți medicali.

Aceste pericole au apărut cu o relevanță și mai mare în ultimii 10 ani, după apariția și răspândirea virusului HIV (CDC 1987) și a ulterioarelor infecții oportuniste ale diverselor aparate cu care cei afectați de acest virus se confruntă în mod inevitabil.

Utilizarea unor metode adecvate de dezinfecție sau sterilizare joacă, prin urmare, un rol esențial în prevenirea transmiterii infecțiilor de la pacient la alt pacient, direct sau prin mediul înconjurător.

Unitățile de sterilizare din Spitalul Monza au fost efectuate cu scopul de a asigura:

  • metode uniforme de tratament al materialelor;
  • modalități comune ale testelor de control și validare (definind cadența);
  • centralizarea sterilizatoarelor cu gaz-plasma.

Această standardizare permite respectarea celor mai recente indicații în materie de securitate. Fiecare unitate de sterilizare este împărțită în trei zone principale:

  • zonă de spălare sau curățire;
  • zona de împachetare;
  • zona de contaminare redusă.

Traseul produselor este de tip unidirecțional: niciun produs nu se întoarce, ci trece prin autoclave, zona de depozitare și distribuție. Microclimatul ambiental este menținut prin fluxuri de aer cu presiuni diferențiale (pentru a preveni migrarea bacteriilor).
Unitatea unică de sterilizare este dotată cu autoclave cu abur și o autoclavă cu gaz-plasma pentru tratarea materialelor termolabile. Înainte de utilizare, autoclavele sunt supuse testelor indicate mai jos:

  • teste zilnice(încălzire sau punerea în funcțiune; test de presiune; test pentru penetrarea aburului prin metoda indirectă (bowie-dick)
  • teste periodice cu cadență săptămânală(în fiecare săptămână: umiditate reziduală textile – umiditate reziduală metale; la fiecare 6 luni: teste biologice)

Toate controalele zilnice și săptămânale sunt repetate după fiecare intervenție tehnică și înregistrate de asistentul medical în fișa de lucru (de sarcină) a autoclavei. Filiera activităților este, de asemenea, în măsură să certifice eficacitatea de sterilizare, chiar și îin cazul instrumentelor cu lumen (tub, cablare), în conformitate cu cele mai restrictive reglementări din Europa.

Sedarea

În cadrul acestor intervenții, pacienții au ca opțiuni fie anestezia numită “twilight sedation” (sau sedare conștientă), fie anestezia generală. Tipul de anestezie este ales în urma unei consultații cu un medic anestezist specializat, care poate face o evaluare pertinentă și recomanda tipul de sedare adecvată fiecărui pacient, ținând cont totodată și de doleanțele acestuia.

Twilight sedation sau sedarea conștientă cu anestezic local

Oferim pacienților noștri varianta de sedare dentară intravenoasă pentru orice tip de terapie stomatologică, în baza unei evaluări a medicului curant și a medicului anestezist. Sedarea intravenoasă (IV) ajută pacientul să se simtă confortabil și calm atunci când are de efectuat proceduri de ordin stomatologic. Sedarea IV este creată pentru a permite parcurgerea procedurilor medicale dentare în timp ce pacientul este foarte relaxat. De asemenea, ajută la tolerarea oricărei intervenții incomode în așa fel încat pacientul să nu își amintească sau să nu experimenteze disconfortul asociat acestora. Sedarea IV ajută, în esență, la atenuarea anxietății asociate tratamentului. Este posibil ca pacientul să nu doarmă pe tot parcursul intervenției, dar se va simți foarte confortabil, calm și relaxat, o stare în care, de regulă, pacientul oscilează între somn și starea de veghe – de aici numele “twilight sleep” (somn de amurg).

Scopul sedării IV este de a folosi cantitatea minim posibilă de medicamente pentru a putea duce la capăt tratamentul propus. Este o modalitate foarte sigură, mult mai sigură decât sedarea orală (inhalosedare). În timpul sedării IV, este asigurată o administrare constantă a medicamentației prin intermediul unui tub intravenos. În orice moment, un antidot poate fi administrat pentru a inversa efectele anestezicului, dacă este necesar.

Sedarea stomatologică pentru persoanele în vârstă

Pe măsura ce înaintăm în vârstă, sănătatea orală devine din ce în ce mai importantă. Afecțiunile periodontale pot duce la pierderea dinților și a masei osoase din maxilar, ori mandibulă, situație care afectează aproape fiecare parte a activității noastre zilnice. Pentru o stare de bine în viața de zi cu zi, avem nevoie de dinți și gingii sănătoase. Acestea ne ajută să savurăm mâncarea, să susținem o conversație și, bineînteles, facilitează. Multe probleme de sănătate derivă dintr-o digestie defectuoasă, sau o stare mentală precară cauzată de un disconfort constant, dar și de neîncredere cu privire la propria imagine.

Pacienții cu vârstă înaintată au tendința de a evita vizita la medicul denstist dintr-o varietate de motive, printre care: probleme de sănătate mai presante, anxietate legată de tratament, greutăti legate de transport sau veniturile fixe. Odată ce sănătatea orală atinge un punct greu de remediat, frica și jena survenite țin acești pacienți departe de medicul stomatolog.

Pentru pacienții aflați la o etate avansată, care au probleme dentare și care experimentează această frică, sedarea în cabinetul stomotologic ori în camera operatorie este soluția ideală, deoarece permite pacientului să se relaxeze și sa nu parcurgă în mod conștient ședința de tratament. În același timp, sedarea oferă medicului posibilitatea de a performa toate procedurile necesare pentru îmbunătățirea stării pacientului.

Sedarea stomatologică pentru pacienții cu dizabilități/ handicap

Pentru pacienții cu handicap, accesul la îngrijirea dentară corespunzătoare poate fi deosebit de greu. Aceștia trebuie să găseasca un medic competent, cu precădere înțelegător în privința situației, care să ofere serviciile stomatologice pentru care alți medici poate nu sunt calificați.

Medicii noștri au la îndemână echipamente de ultimă generație, care vin să completeze profesionalismul și devotamentul atât de necesare îngrijirii pacienților cu nevoi speciale în procesul de remediere a problemelor de ordin dentar.

Pacienții cu handicap întâmpină, de cele mai multe ori, provocări suplimentare în menținerea sănătății orale. Adesea, tipul de dizabilitate poate împiedica un periaj corect sau regulat, acest lucru fiind valabil și pentru curățirea prin folosirea aței dentare. Este, de asemenea, posibil ca pacientul să sufere de un reflex de vomă accentuat sau xerostomie (gură uscată) ca rezultat al medicației. Prin sedare, aceste dificultăți nu mai reprezintă o problemă nici pentru pacient, nici pentru medic. Anestezia este administrată de un medic anestezist specializat, astfel încât sunt întâmpinate cu profesionalism și siguranță nevoile pacienților cu handicap care necesită acest tip de intervenție medicală. Igienizarea danturii sau remedierea problemelor existente pot fi efectuate astfel în condiții de stres zero pentru pacient, fără efecte secundare neplăcute și fără traume ulterioare tratamentului.

Sedarea pentru pacienții cu anxietate

Fobia dentară este o stare reală, de multe copleșitoare pentru mii de oameni. Experiențe negative din trecut pe scaunul dentistului, frica de ace sau freze și un relflux de vomă sever sunt doar câteva motive pentru care oamenii simt o anxietate acută atunci când vine vorba de o vizită la dentist.

Dacă suferiți de fobie dentară, acum nu mai este cazul să vă faceți griji. Echipa nostră își ia angajamentul de a întelege natura reală a fricii dumneavoastră. Personalul nostru vă va trata cu delicatețe și grijă, iar sedarea IV va oferi un cu totul alt tip de experiență stomotologică. În timp ce sunteți cufundat într-o stare de semi-adormire, medicul stomatolog va asigura tratamentul de care aveți nevoie, astfel încat atunci când vă veți treziti, vă veți bucura de rezulatele dorite, fără niciun disconfort prealabil.

Echipa medicală

Dr. Flaviu Șteiu
Director medical
ATI
Vezi profilul complet
Dr. Antonela Mureșan
Șef secție
ATI pediatrică
Vezi profilul complet
Dr. Carmen Șteiu
Medic specialist
ATI
Vezi profilul complet
Dr. Magdalena Ghiulea
Medic primar
ATI
Vezi profilul complet
Dr. Oana Ghenu
Medic primar
ATI
Vezi profilul complet
Psih. Nicoleta Pascu
Psiholog clinician
Psihologie
Vezi profilul complet
Prețuri intervenții