Secţia de Chirurgie oncologică din Spitalul Monza reunește o echipă chirurgicală înalt speacilizată în tratamentul chirurgical al tumorilor, fiind o etapă dintr-un parcurs curativ integrat al afecţiunilor oncologice, tratate în cadrul secţiei de Oncologie.
Așadar, atunci când se impune intervenţia chirurgicală, pacienţii au la dispoziţie o echipă medicală chirurgicală înalt specializată și cu o vastă experienţă în chirurgia oncologică.
Tehnicile chirurgicale abordate urmăresc în primul rând siguranţa pacientului, având la dispoziţie echipe medicale de diverse specialităţi care pot interveni în cazurile mai dificile, dar și un rezultat cât mai puţin traumatizant pentru pacient, adică un abord chirurgical prin incizii cât mai mici, pentru ca recuperarea să fie cât mai ușor de suportat. Atunci când patologia permite acest lucru, intervenţiile sunt efectuate prin abord minim invaziv, prin chirurgie laparoscopică sau prin chirurgie robotică.
Secţia de Chirurgie Oncologică din cadrul Departamentului de Ocologie oferă suport medical pentru:
- Diagonisticarea afecţiunii: consult medical, analize de laborator și imagistică
- Biopsie oncologică – această procedură medicală ne ajută să stabilim un diagnostic precis și presupune recoltarea unei mostre din ţesutul anormal pentru examinare. Biopsia este recomandă de echipa medicală în momentul în care celelalte analize și investigaţii medicale nu sunt concludente. Suspiciunea de cancer va fi confirmată sau infirmată prin intermediul biopsiei oncologice.
- Tratament chirurgical – echipele medicale cu experienţă în mii de intervenţii chirurgicale vor stabili cea mai bună abordare medicală în tratarea pacienţilor noștri. Tratamentul chirurgical presupune extirparea formaţiunii tumorale canceroase, iar aceasta se poate face prin chirurgie deschisă, chirurgie laparoscopică sau chirurgie robotică
Fiecare pacient este atent tratat astfel încât problema sa medicală să își găsească rezolvarea în cel mai eficient mod. Grija pentru binele pacientului se reflectă nu doar în tehnicile medicale și chirurgicale de excelenţă abordate de medicii noștri, dar și în dotările pe care le punem la dispoziţie în cadrul secţiei de oncologie. Sălile de operaţie sunt echipate la cele mai înalte standarde, cu echipamente de chirurgie laparoscopică, chirurgie robotică (robotul da Vinci Xi), aparatură modernă pentru anestezie și terapie intensivă.
Secţia de Chirurgie oncologică este în strânsă colaborare cu celelalte specialităţi din cadrul Spitalului Monza (cardiologie, chirurgie cardiovasculară, chirurgie generală), astfel putând oferi servicii medicale multidisciplinare pacienţilor și suport medical integrat în cazuri complexe.
Tipuri de cancer tratate chirurgical de către echipa medicală a Spitalului Monza:
- Cancer esofagian
- Cancer gastric
- Cancer la nivelul intestinului subţire
- Cancer de colon
- Cancer hepatic
- Cancer pancreatic
- Cancer la nivelul căilor biliare
- Cancer de colecist (veziculă biliară)
- Tumori ale splinei
- Cancer retroperitoneal
Chirurgia robotică în Chirurgia Oncologică
Chirurgia robotică a luat o amploare deosebită în ultimul deceniu, fiind una dintre cele mai revoluţionare aplicaţii ale procesului tehnologic în medicină. Dezvoltarea chirurgiei robotice îşi are originea în limitele chirurgiei laparoscopice: vedere bidimensională, fără percepţia în profunzime a câmpului operator, instrumente drepte (nearticulate), cu grade de libertate limitate, transmiterea şi amplificarea tremorului fiziologic al mâinii chirurgului la varful instrumentului. Toate aceste dezavantaje, precum şi curba de învăţare lungă în proceduri chirurgicale mai dificile (așa cum sunt și intervenţiile chirurgicale pentru cancer colo-rectal) au dus la folosirea limitată a acestei căi de abord, cu excepţia câtorva domenii în care chirurgia laparoscopică a devenit „gold standard“: colecistectomia laparoscopică, tratamentul chirurgical al sarcinii ectopice, abordul chisturilor ovariene benigne.
Chirurgia robotică vine să compenseze toate aceste limite ale chirurgiei laparoscopice, aducând o imagine tridimensională, maximizarea de 10 ori a câmpului operator, amplificarea dexterităţii, precizie chirurgicală îmbunătăţită şi confort ergonomic pentru chirurg. Toate aceste avantaje tehnice oferite de sistemul robotic permit abordarea unor proceduri chirurgicale complexe, care pot fi efectuate acum sigur şi eficace, cu mai puţine complicaţii, scăderea timpului de spitalizare şi rezultate îmbunătăţite.
Principala indicaţie a abordului robotic este reprezentată de cancerele pelvine – cancerul de rect, prostată și cancerele ginecologice, in care abordul laparoscopic este considerat dificil, datorită particularităţilor anatomice ale acestei zone (spaţiu ȋngust, adânc, inextensibil). Se consideră că toate cancerele colorectale au indicaţie de abord robotic, cu excepţia tumorilor extinse la organele din jur care implică o rezecţie multiorgan și cazurile cu carcinomatoză peritoneală ce dispun de protocoale specifice de tratament. Abdomenul operat nu reprezintă o contraindicaţie pentru abordul robotic.
Abordul robotic în cancerul colorectal este asociat cu o pierdere de sânge redusă, reluarea mai rapidă a tranzitului intestinal, durere postoperatorie redusă, revenirea rapidă la o dietă normală, durată redusă de spitalizare, recuperare rapidă și nu în ultimul rând, mai puţine complicaţii postoperatorii. Principalul avantaj al abordului robotic în cancerul de rect este reprezentat de posibilitatea prezervării nervilor pelvini (datorită vizibilităţii mult îmbunătăţite şi a manevrabilităţii crescute a instrumentelor robotice), fapt care se traduce postoperator printr-o incidenţă scăzută a complicaţiilor urinare şi sexuale.
- Revenirea rapidă la o dietă normală
- Durere postoperatorie redusă
- Pierdere de sânge redusă
- Risc scăzut de infectare
În ceea ce privește chirurgia cancerului de rect rezultatele obţinute până în prezent demonstrează o supravieţuire comparabilă celei din chirugia deschisă, scăzând semnificativ numărul de complicaţii urinare și sexuale datorită evidenţierii și conservării plexului nervos hipogastric.