Call center 021.9983

Vegetaţii adenoide (polipii) la copii

Ce reprezintă acestea și de ce apar?

Încă de la bun început, trebuie făcută o delimitare clară între polipii copiilor și cei ai adulţilor. Când vorbim despre polipi la copii ne referim, de fapt, la vegetaţii adenoide, adică la acel ţesut limfoid situat în spatele nasului care mai este cunoscut și sub denumirea știinţifică de „amigdala Luschka”. Vorbim despre polipi la copil atunci când ţesutul limfoid crește în volum foarte mult și devine nociv pentru pacient.

Polipoza nazală a adultului este o boală recidivantă, din punct de vedere histopatologic se prezintă ca o degenerare edematoasă a mucoasei, deci nu are nici o legatură cu histopatologia vegetaţiilor adenoide ale copilului. Sunt două afecţiuni separate.

Vegetaţiile adenoide, la fel ca amigdalele palatine, reprezintă o staţie de apărare a sistemului imunitar. Ele distrug bacteriile sau virușii care pătrund în corp prin cavitatea orală sau prin cavitatea nazală, însă uneori se pot infecta cronic. În unele cazuri, acestea pot deveni mai degrabă o problemă decât un beneficiu pentru organism și pot cauza obstrucţie respiratorie sau pot întreţine infecţii bacteriene repetate.

De ce unii copii au polipi și alţii nu? Ce determină inflamaţia vegetaţiilor adenoide?

Toti copiii au acel ţesut limfoid în spatele nasului, dar nu toţi dezvoltă „polipi”, adică adenoidită cronică.
Pe la vârsta de 3-4 ani, copiii intră în colectivitate (creșe, grădiniţe) și, în acest fel, intră în contact cu microbi pe care organismul lor nu i-a cunoscut până la momentul respectiv. La această vârstă începe să se dezvolte, pas cu pas, apărarea imunităţii organismului. Din nefericire, unii copii nu sunt pregătiţi să treacă cu brio prin aceste „încercări”. O alimentaţie săracă în fructe și legume, săracă în vitamine, mese dezordonate, igiena precară, somnul insuficient sunt factori care determină sistemul imunitar să cedeze în faţa infecţiilor.

Cu fiecare episod de răceală se mai adaugă un anumit volum de ţesut limfoid peste cel existent (un nou strat), astfel încât la un moment dat ajunge să acopere parţial sau complet cele două orificii nazale prin care aerul ajunge din nas în cavitatea bucală și de aici în căile respiratorii inferioare și plămâni. Copilul va trebui să folosească din ce în ce mai mult cavitatea bucală pentru a respira.

Exasperaţi de răcelile frecvente, unii părinţi aleg să nu își mai trimită copilul la gradiniţă. Aceasta nu este o soluţie pentru că, în momentul în care intră în școala primară, copilul va avea exact același parcurs cu cel din grădiniţă și acela va fi momentul declanșator al răcelilor frecvente.

Acest „stagiu” al imunităţii este obligatoriu pentru fiecare copil, este un „examen” pe care unii dintre micuţii pacienţi îl trec foarte bine, iar alţii dezvoltă adenoidită cronică (polipi) și au nevoie de ajutor medical pentru a scăpa de această boală.

Până la ce vârstă ne putem aștepta ca aceste vegetaţii să cauzeze probleme?

Vegetaţiile adenoide încep să crească, de obicei, în jurul vârstei de 3-4 ani, odată cu intrarea copilului în colectivitate și creșterea frecvenţei răcelilor. Creșterea maximă a vegetaţiilor (polipilor) are loc în jurul vârstei de 5-6 ani, acesta fiind și momentul propice pentru operaţie. În literatura de specialitate se spune că vegetaţiile adenoide operate înaintea împlinirii vârstei de 5 ani pot recidiva mai frecvent decât la copiii operaţi după această vârstă. Din experienţa profesională proprie, pot spune că recidiva este cu atât mai rară cu cât ablaţia este mai completă și există metode chirurgicale care pot să asigure ablaţia completă.

Revenind la evoluţia vegetaţiilor în funcţie de vârstă, ţesutul limfoid se oprește din creștere la vârsta de 7-8 ani și, odată cu instalarea pubertăţii, începe să scadă în volum până la dispariţie. În aceste condiţii, un copil de 9-10 ani la care se declanșează fenomenele bolii are multe șanse ca, prin tratament medicamentos adecvat, să nu mai necesite o operaţie. Fiind mult mai aproape de vârsta pubertăţii, acesta trebuie doar ajutat să evite complicaţiile pentru o perioadă scurtă de timp. Un copil de 4-5 ani care prezintă episoade repetate de otită seroasă, laringite, infecţii frecvente ale căilor respiratorii superioare, are foarte puţine șanse să ajungă la vârsta pubertăţii cu acest ţesut limfoid nociv pe loc, fără să prezinte complicaţii majore.

Cât de frecventă este această afecţiune?

Cel puţin 2 din 3 persoane fac unul sau mai multe episoade de rinoadenoidită acută în timpul copilăriei, dar numai o parte dintre aceștia dezvoltă boala cronică, cea care necesită, în final, tratament chirurgical.

Odată apăruţi, polipii se pot retrage?

Tendinţa polipilor este de creștere ireversibilă în volum până la un anumit moment. Așa cum am spus, pubertatea declanșează scăderea în dimensiuni a ţesutului limfoid. Tratamentul trebuie să ajute pacientul să nu dezvotle complicaţii.

Care sunt semnele care indică existenţa polipilor? La ce să fie atenţi părinţii?

Afecţiunea se manifestă prin sindromul de obstrucţie nazală: respiraţia pe nas este îngreunată mai ales în timpul eforturilor fizice, somnul este agitat, cu respiraţie preponderent orală, copilul ţine permanent gura deschisă, nu își poate sufla nasul care începe să fie mai mereu înfundat. La copil apare „faciesul adenoidian”, expresia de surmenaj și de copil permanent obosit, apatic, cu frecvente dureri de cap. Vocea este nazonată, copilul vorbește și respiră “fonfăit”.

În cazul adenoiditei cronice, apare de obicei o scădere moderată a auzului deoarece amigdala faringiană mărită în volum acoperă orificiul din spatele nasului al trompei lui Eustachio, acel tub care face legătura și care egalizează presiunea aerului din spatele nasului cu cea din spatele timpanului. Din această cauză, în spatele timpanului, se va acumula un lichid care, într-o primă fază, este steril, dar care împiedică transmiterea corespunzătoare a sunetului prin urechea medie și, astfel, apare otita seroasă. Copilul începe să nu mai audă bine, dă televizorul tare, vorbește pe un ton ridicat, întreabă frecvent „ce ai spus?”, devine neatent. În timp, lichidul din spatele timpanului se poate infecta și poate genera otită medie acută bacteriană care poate duce la perforarea membranei timpanice.

Dacă părinţii sesizează că, în timpul somnului, copilul sforăie, că acesta nu aude corespunzător când este strigat din spate sau simte nevoia de a crește nejustificat de mult volumul televizorului sau vorbește de o perioadă de timp mai tare decât de obicei și dacă are secreţii permanente în nas și în spatele nasului, cu tuse matinală persistentă, este necesară consultaţia unui medic specialist ORL. Acesta va pune un diagnostic corect și va recomanda tratamentul corespunzător.

Ce înseamnă facies adenoidian?

Este faciesul tipic al copilului cu polipi: faţă palidă, gura întredeschisă, expresia de “copil năucit”, cu cearcăne și ochii adânciţi în orbite, copilul este palid și are o implantare defectuoasă a dinţilor de pe arcada dentară superioară.

Când este indicată îndepărtarea pe cale chirurgicală a polipilor?

Există câteva reguli stricte care dictează momentul oportun al intervenţiei chirurgicale. Acestea sunt legate de apariţia otitelor seroase cu repetiţie, a unui episod de laringită acută cu tuse lătrătoare, apariţia astmului bronșic juvenil, a faciesului adenoidian, a sforăitului în timpul somnului de-a lungul unei perioade de timp mai lungi, dar și a simptomelor de oboseală nejustificată.

Cum se pune diagnosticul? Ce investigaţii se fac?

Se face un examen clinic ORL complet, în cazul în care copilul este cooperant se va efectua un examen endoscopic al rinofaringelui (navigarea cu o videocameră prin nas pentru a pune în evidenţă volumul polipilor din spatele nasului). Sunt necesare, de asemenea analize de sânge, impedanţă (o analiză care apreciază buna funcţionare a urechii medii și existenţa sau nu a lichidului în spatele timpanului) și audiograma tonală, care precizează subiectiv nivelul auzului.

Ce tehnici de operare a polipilor sunt disponibile acum?

Operaţia de „polipectomie” la copil este denumită medical adenoidectomie. În momentul de faţă, există două tipuri de intervenţie chirurgicală: clasică sau endoscopică.

Anestezia este (trebuie să fie) generală.

Intervenţia clasică durează 15-30 de minute și presupune îndepărtarea ţesutului limfoid prin gură cu o chiuretă, instrument tăietor special dezvoltat pentru această manevră. De regulă, operaţia se face „în orb”, fără să existe un control adecvat al câmpului operator. Practic, operatorul nu vede ce face, doar controlează digital (cu degetul), la sfârșitul intervenţiei, zona de implantare a vegetaţiilor și eventuale restanţe. Această metodă face imposibil abordul anumitor regiuni de la nivelul rinofaringelui, așa încât, la finalul operaţie, de cele mai multe ori rămân foliculi de ţesut limfoid restanţi care pot duce la recidiva vegetaţiilor adenoide.

Intervenţia endoscopică durează, în medie, 30-45 de minute și presupune utilizarea unei videocamere introduse prin nas și vizualizarea în acest fel a câmpului operator, ceea ce face ca intervenţia să fie sigură, precisă și corectă. În acest fel, pot fi scoși toţi foliculii limfoizi, inclusiv cei laterali, indiferent de mărimea lor. Această metodă modernă permite utilizarea unor echipamente performante pentru ablaţia ţesutului patologic, cel mai util dintre ele fiind shaverul (microdebriderul), o turbină care aspiră și rezecă în același timp polipii cu 5.000 – 7.000 de rotaţii pe minut. Pe lângă shaver, utilizăm radiofrecvenţa, coblaţia, argon-plasma, tehnologii moderne ale secolului XXI. Operaţia se vizualizează pe un monitor video de mari dimensiuni, cu câmpul operator mărit de câteva sute de ori, în acest fel fiind posibil abordul în siguranţă a tuturor zonelor delicate și scăderea semnificativă complicaţiilor intraoperatorii. Hemostaza de la finalul operaţiei este perfectă iar riscurile de complicaţii postoperatorii scad și ele semnificativ.

Intervenţia endoscopică transnazală la copil este metoda cea mai modernă pentru adenoidectomie, dar necesită un echipament scump, ultraperformant, precum și un chirurg experimentat în chirurgia endoscopică transnazală. Toate aceste echipamente de rezecţie, ajunse pe mâini nepricepute, pot deveni instrumente agresive și de mare risc pentru pacient.

Când e mai bine să se facă operaţia, în sezonul rece sau în cel cald?

Atunci când se impune, operaţia se poate face în orice anotimp. Dacă poate fi temporizată, se recomandă ca adenoidectomia să se efectueze primăvara sau la începutul verii, iar la câteva săptămâni/luni postoperator pacientului îi este recomandat să ajungă la mare. Mediul salin și aerosolii marini sunt indicaţi pacienţilor postadenoidectomie.

Cât durează recuperarea?

În majoritatea cazurilor, copiii se recuperează între 7 și 10 zile după operaţie. Există cazuri în care recuperarea este mai rapidă, în timp ce unii copii pot avea nevoie de până la două săptămâni pentru recuperarea completă.

Următoarele informaţii sunt importante postoperator:

  • Febra. Subfebrilitatea poate apărea în noaptea ce va succeda operaţia și o zi sau două ulterior. O temperatură sub 38⁰C poate fi considerată normală în primele 2 zile.
  • Sângerarea. Cu excepţia unor mici striuri (firișoare) de sânge din nas sau în salivă, sânge roșu deschis nu ar trebui sa apară.
  • Durerea. Aproape toţi copiii care trec printr-o operaţie de adenoidectomie vor acuza, după operaţie, dureri ușoare în gât. Unii se pot plânge de durere în ureche (otalgie) în primele 48 de ore postoperator.
  • Lichidele. Cea mai importantă observaţie utilă recuperării este ca pacientul să bea multe lichide. La două ore după intervenţie copiii pot primi apă sau suc de mere. În primele 24 de ore după intervenţie, pot apărea greaţa și voma. Acestea dispar de la sine odată cu efectele anesteziei.
  • Alimentele. În general, nu există restricţii alimentare după operaţie, dar unii medici recomandă o dietă păstoasă pe durata recuperării. Cu cât copilul mănâncă și bea mai repede lichide, cu atât mai repede se va recupera.
  • Activitatea. Reluarea activităţilor se face treptat, cu revenirea la școală după ce alimentaţia și băutul se realizează normal, când nu mai necesită medicaţie și odată ce copilul se odihnește întreaga noapte. Mersul cu avionul sau cu mașina pe distanţe mari nu este recomandat timp de două săptămâni de la intervenţie.

Care pot fi complicaţiile operaţiei?

Cea mai frecventă complicaţie este sângerarea intraoperator sau în primele ore postoperator. Aceasta se oprește de obicei la administrarea unor medicamente vasoconstrictoare locale sau generale, dar câteodată poate fi necesară o reintervenţie în sala de operaţie pentru a reface hemostaza.
Tardiv, cea mai frecventă „complicaţie” este recidiva, dar așa cum menţionam mai sus, din punctul nostru de vedere aceasta se datorează restanţelor de ţesut rămase postoperator. Adenoidectomia efectuată corect endoscopic nu va genera aceste complicaţii tardive.