Call center 021.9983

Ischemia acută a membrelor inferioare sau superioare

În primul rând, este bine de știut că ischemia acută este o urgenţă gravă, care poate fi urmată de pierderea extremităţii afectate sau chiar deces. De aceea, este recomandabil să vă adresaţi unui medic cât mai repede posibil. Tratamentul are șanse considerabil mai mari de succes în rezolvarea problemei, dacă pacientul se adresează medicului în primele 6-8 ore de la debut.

Simptome

În cazul apariţiei bruște a unei dureri puternice la una dintre extremităţi, însoţită de paloare, lipsa posibilităţii de mișcare (impotenţă funcţională), amorţire sau pierderea sensibilităţii cutanate, cel mai probabil este vorba de o ischemie acută.Pacientul trebuie să se prezinte de urgenţă la medic, care va constata lipsa pulsaţiilor la artera incriminată.

Cauze

Ischemia acută este cauzată de blocarea fluxului de sânge de la nivelul unei artere (de la mână sau picior), ţesuturile aflate inferior arterei fiind astfel private de oxigen și în pericol de a muri. Localizarea blocajului pe arteră se realizează prin examen clinic, ecografie vasculară și arteriografie, în urma cărora se se ia o decizie terapeutică.

Tratament

Înlăturarea blocajului sau restabilirea fluxului arterial se poate face, destul de rar, pe cale medicamentoasă. În cele mai multe dintre situaţii se optează pentru tratamentul chirurgical. Acesta se realizează fie cu ajutorul unei sonde cu balonaș (sondă Fogatry), fie prin bypass (se ocolește obstacolul cu ajutorul unui conduct).

fig_1_vasculara

Secured By miniOrange