Call center 021.9983

Alimentatia si colesterolul

Dr. Gheorghe Cerin este cardiolog, medic primar și membru al Societăţii Europene de Cardiologie, fiind absolvent al Facultății de Medicina Carol Davila, București – în anul 1980, dar și al Facultății de Medicină – Università degli Studi di Milano – promoția 1995. Este „Doctor în Medicină – Cum Laude”, titlu obţinut în anul 2000 la Universitatea de Medicină Carol Davila din București, cu teza “Ischemia miocardică post-infarct: diagnostic, prognostic și aspecte terapeutice”. Lucrează de aproape 30 de ani ca medic cardiolog în chirurgie cardiacă în Italia, iar de peste 8 ani, pe același profil, și în Romania. A fost distins cu nenumărate premii și medalii, printre care Diploma și Medalia de Aur, distincţie oferită de Academia Oamenilor de Știinţă din România în 2007, pentru „contribuţii deosebite în domeniul cardiologiei, chirurgiei cardio-vasculare și pregătirii tinerilor specialiști,” și cu Ordinul „Meritul Sanitar”, în grad de Cavaler, conferit în anul 2018 de Președintele României. A participat ca medic voluntar la diferite misiuni sanitare umanitare în Irak, Moldova, Georgia, România. Din anul 2017 este Președintele AMRoI – Asociația Medicilor Români din Italia. A prezidat și a participat activ la numeroase întâlniri internaţionale, congrese de ecocardiografie, cardiologie și chirurgie cardiacă, fiind – încă din anul 2010, promotorul primelor transmisii medicale în live-streaming de ecocardiografie intra-operatorie și de cardiochirurgie: EuroEcho (1997-2015); Școala Internaţională de Chirurgie Cardiacă din Erice, Italia (2003-2018); al IV-lea Congres de Ecocardiografie și Ecografie Vasculară (2000, Egipt); al VI-lea Congres de Ecocardiografie și Ecografie Vasculară (2002, India); Simpozionul Naţional de Ecocardiografie (ediţiile din perioada 2001-2006, București); Congresele Naţionale Române de Chirurgie Cardiacă, Congresele Naţionale de Cardiologie și de Medicină Internă din România, precum și la multe altele evenimente de profil din ţară și din străinătate. A publicat peste 400 de lucrări în domeniul cardiologiei, ecocardiografiei și chirurgiei cardiace, și este membru în Consiliul editorial al publicaţiilor “Revista Română de Chirurgie Cardiovasculară” și “Revista Română de Medicină Internă”, “Revista Română de Cardiologie”, fiind peer reviewer pentru “Maedica – a Journal of Clinical Medicine” și pentru “International Journal of Cardiology”. Este de asemenea membru în Comisia de Cardiologie a Ministerului Sănătăţii în România.

Să începem cu începutul: în marea lor majoritate persoanele care au trecut de vârsta medie au de obicei colesterolul peste normal. Adeseori și trigliceridele. Este, aș zice, ceva comun în zilele noastre… Mai ales atunci când vorbim de persoane sedentare sau cu supragreutate ori obezitate. Iar sedentari în Romania – ne spun statisticile, sunt astăzi cel puţin jumătate din adulţi, iar cei cu supragreutate, alţi încă vreo 40-45%… Adică, ne adresăm practic majorităţii adulţilor trecuţi de vârstă de 50 de ani. Cum se știe, având nivelul colesterolului mărit, multe dintre aceste persoane au de regulă, sau vor avea și arterele îmbolnăvite: coronarele, ori arterele cerebrale, sau arterele de la alte diverse nivele. Mai ales când vorbim de fumători sau de diabetici. Doar că arterele noastre sunt foarte rezistente și nu se îmbolnăvesc dintr-o dată, ci în timp, lent și progresiv, o dată cu cu scurgerea anilor… Slavă Domnului, majoritatea acestor persoane sunt bine și asimptomatice, dar tocmai aici stă și capcana acestor boli de fapt… Deși sunt bolnave, ele nu ne dau nici un fel de preaviz, așteaptând doar momentul acela (ne)potrivit să se manifeste. Inflamaţia arterială apare deci atunci când avem un nivel de colesterol, trigliceride și/sau glucoză din sânge crescut peste normal. Ea produce în timp rigidizarea și mai ales stenozarea de artere coronare, carotide sau de artere femurale, ori iliace. Se produce astfel o reducere a fluxlui de sânge către organele ţintă: cord, creier sau orice alt organ din corpul uman = ceea ce numim din punct de vedere medical, ischemie. Evident că între alimentaţie și creșterea de colesterol, de trigliceride sau glicemie, există o legătură directă și extrem de strânsă. Simplificând așadar totul la maxim, am putea spune că, de fapt, noi cardiologii tratăm niște complicaţii, apărute tardiv la nivelul arterelor, datorate însă unui prelungit stil de alimentaţie neportivit.

Pentru practica de fiecare zi, artere inflamate sau bolnave înseamnă că aceste stenoze se agravează progresiv în timp, și apoi, prin trombozarea acută, vor produce infarct de miocard sau ictus cerebral. Iar infarctul si ictusul sunt, cum se știe, boli invalidante și cu mortalitate crescută. De aceea astăzi, în majoritate ţărilor cu stil de viaţă occidental, aceste boli reprezintă prima cauză de deces, singurul concurent real din punct de vedere statistic fiind doar boala canceroasă. Totuși, dacă pentru boala canceroasă astăzi putem face destul de p uţine lucruri, sau prea puţin, nu putem spune același lucru și despre bolile cardiovasculare, adică despre infarct și despre ictus. În bolile cardiovasculare și metabolice, spre deosebire de bolile canceroase, schimbarea de stil de viaţă este cu certitudine o alegere care s-a dovedit pe deplin eficace: de la renunţarea la fumat și sedentarism, până la schimbarea stilului de hrană.

Acest articol este în esenţă o analiză, dar mai înainte de a fi o analiză, este în realitate o invitaţie la schimbare, aș zice chiar o schimbare profundă, a felului nostru de a ne hrăni. Iar dacă mesajele acestui text vor fi înţelese cu adevărat si dumneavoastră veţi crede în ele, noi am văzut ca majoritatea celor care le-au aplicat, au reșit cu adevărat să schimbe stilul de hrană. Cu foarte mari și nesperate beneficii pentru sănătate! Această binecuvântată schimbare a hranei, care, așa cum se știe, NU este ă însă de loc ușor de aplicat în practică … Pe parcursul articolului vom analiza și explica în detaliu de ce este greu / foarte greu să ne schimbăm obișnuințele alimentare. Dacă, în finalul articolului nu vom reuși să vă convingem să schimbați stilul de hrană, textul de față își propune cel puţin să vă facă să vă schimbaţi concepţia despre felul în care ar trebui să ne reîncărcăm prin hrană, rezervorul de energie al mașinăriei umane.

Din punct de vedere conceptual trebuie să ţinem cont că fiinţa umană este un sistem energetic deschis, care poate rămâne în viaţă doar atâta timp cât este capabilă să schimbe energie cu mediul exterior. Unele detalii legate de acest schimb energetic condiţionează în mod direct însă starea de sănătate a arterelor mele și ale dumneavoastră, ba chiar și nivelul de colesterol, trigliceride și de glicemie din sânge. Deși aparent vorbim de lucruri complet disparate, vom vedea pe parcursul articolului că nu este absolut deloc așa.

Ca să înţelegem cum s-ar putea schimba obișnuinţele noastre alimentare, dacă vreţi – pâinea noastră cea de toate zilele, trebuie să facem mai întâi un pas înapoi și să înţelegem cum anume și de cine sunt digerate în tubul digestiv alimentele consumate zilnic. “La început a fost verbul” spune Biblia, iar prin verbul Bibliei eu cred că ar trebui să înţelegem gândul, conceptul, softul ori, și mai simplu, cunoașterea, sau, mai în general informarea noastră.

Când vorbim despre alimente și de efectul lor asupra mașinii umane, noi toţi – medici și pacienţi, vedem această legătură aliment – corpul uman într-o RELAŢIE STRICT BILATERALĂ. Adică: hrană <-> corpul uman. Numai că în acest schimb de energie dintre organismul nostru și exterior sunt implicate TREI și NU doar două sisteme! Nu este adevărat că eu mănânc pâine, și că doar EU sunt cel care demontează acest aliment și mă folosesc astfel de energia înmagazinată de amidonul din el… Cel mai adesea uităm – sau nu știm, ori nu ţinem cont, de acest detaliu absolut esenţial pentru sănătatea noastră, care este reprezentat de prezenţa unui al treilea actor.

Cel de-al treilea sistem, care este total independent ca funcție de noi, fiind direct și profund implicat în digestia hranei, este reprezentat de flora noastră intestinală, care este însă STRICT SPECIFICĂ pentru fiecare tip de aliment în parte. Am putea spune deci ca avem bacterii strict specializate în demontarea cărnii, în metabolizarea brânzei, digestia pâinii, a laptelui sau a alcoolului. Fiind cu strictețe specializate, înseamnă ca acele bacterii care pot metaboliza pâine, nu sunt capabile să metabolizeze și carne, sau brânză ori pește de exemplu.

Acest aspect legat de flora bacteriană din tubul digestiv – microbiota cum a fost numită această floră intestinală, a început să fie studiat de medicină destul de recent; cu adevărat, de circa 5-6 ani, sau poate 10 să zicem. Până de curând gândirea medicală și școlile de medicină și/sau mass-media nu prea ne-au spus / învăţat că această floră bacteriană din tractul nostru digestiv are de-a face cu starea de boală sau de sănătate sau emoțională a fiinţei umane.

Realitatea este că, noi oamenii am uitat de fapt că acum 2500 de ani circa, Hipocrate, în ințelepciunea și priceperea ne spusese deja ca “toate bolile încep în tubul nostru digestiv!”

Adevărul este că nu sunt chiar așa de puţine enigme ale civilizaţiilor antice, cu informaţii esenţiale pentru societatea omenească și pentru fiinţa umană, pe care noi abia astazi le descifrăm sau le intuim, dar pe care, în mod misterios aceștia le stăpâneau deja.

Să nu uitam de asemenea că tot el, Hipocrate ne mai atenţionase că ‘hrana ar trebui să fie leacul nostru, și că leacul nostru – în caz de boală, trebuie să fi hrana’. Astăzi, aceasta dimensiune terapeutică a hranei a fost dată uitării și noi, mai toţi – medici și ne-medici, credem că doar medicamentele sunt cele care pot controla bolile, sau, în cazul nostru, colesterolul mărit. De aceea astăzi, la bolnavul cu valori crescute de colesterol, abordarea standardizată și oficializată de ghidurile medicale este folosirea de medicamente, numite – așa cum se știe, statine. Vom încerca, împreună, să vedem dacă se poate și în altfel.

Aparent, aceasta este soluţia cea mai imediată, sau cea mai “comodă”, promovată cum spuneam astăzi de toate ghidurile medicale, fiind standardul de obţinere a scăderii de colesterol, deși, ca mai toate medicamentele și statinele au și ele toxicitatea lor: hepatică, musculară și oarecum cerebrală… Iar unii spun că ar putea favoriza chiar și apariţia diabetului…

Lumea, cum știm însă, merge înainte!

Ca dovadă că în data de 16 Noiembrie 2017, una din cele mai apreciate clinici private americane și din lume, Mayo Clinic, împreună cu un grup de cercetători de la compania EVELO, au comunicat pe site-ul lor (vezi mai jos) că prin clonarea unor bacterii din intestinul uman, se pot trata nu doar creșterile de colesterol, dar și multe alte boli ca: depresia, sau schizofrenia, psoriazisul, ca și poliartrita cronică evolutivă, ori diabetul de tip 1 – cel care apare la vârstă tânără, sau la copil, cel al adultului (tipul 2), boli neuro-inflamatorii – de la Alzheimer, la Parkinson sau scleroza în placi, iar partea cea mai neașteptată este că se poate trata și cancerul de colon, de căi biliare, renal, plămân sau melanomul! Acum cred că veţi fi de acord cu mine că Hipocrate știa lucruri pe care noi NU le stăpânim încă astăzi, și că avea dreptate când afirma că toate bolile încep din tubul digestiv! Merită cred eu să ne gândim cu foarte multa atenţie la aceasta informaţie și la acest mesaj crucial, nu doar pentru noi, adulţii, dar mai ales pentru copii și pentru nepoţii noștri!

În plus, se știe deja că prin analiza ADN-ului bacterian din scaun, medicina actuală a ajuns în faza în care poate identifica cu multă precizie tipologia de bacterii existente în tubul digestiv, la fiecare dintre noi. Este ca și când am putea face un recensământ al populaţiei de bacterii din microbiomul meu sau al dumneavoastră. Din acest punct de vedere, se consideră că în anii care urmează, vom asista la schimbări importante și nebănuite în medicină, cu impact major în înţelegerea și tratarea bolilor.

Iar dacă nu sunteţi convinși încă, vă mai propun pentru exemplificare și un alt studiu: într-o cercetare belgiană recentă (Flemish Gut Flora Project-2019), făcută de către Universitatea Catolică din Leuven pe 1054 de persoane, s-a demonstrat că lipsa din tubul digestiv (din scaun deci) a două bacterii – Dialister și Coproccocus, era asociată în mod semnificativ statistic cu diagnosticul de depresie la acele persoane. Autorii acestui studiu au ajuns la concluzia că bacteriile din tubul digestiv, în momentul digerării hranei, eliberează anumite substanţe neuro-active, care interacţionează apoi în mod direct cu sistemul nostru nervos central. Iar dacă veţi avea curiozitatea și timp, veţi vedea că în literatura ultimilor ani sunt multe alte studii similare care abordează aceste aspecte subtile, legate de acţiunea directă dintre microbiota și sistemul nostru nervos.

Să ne întoarcem însă la problema noastră, a digestiei, la tubul digestiv și la flora noastră intestinală actuală. Nu ar trebui să ne mirăm prea mult de ceea ce am aflat până acum, dacă luăm în calcul că în tubul nostru digestiv, pe o suprafaţă de circa 300-400 de metri pătraţi, corpul nostru intră în contact intim cu un univers biologic și chimic extrem complex și destul de ostil, plin de bacterii, de toxine, virusuri, ciuperci, radicali liberi, acizi, produși de putrefacţie și de fermentaţie, etc, etc. Aceasta invizibilă dar imensa suprafaţă de schimb este, cum se știe realizată prin creșterea suprafeţei de contact a tubului digestiv, graţie prezenţei unor vilozităţilor intestinale. NU trebuie să uitam însă un detaliu esenţial: faptul că grosimea acestei membrane de separare dintre corpul nostru – adică dintre cele circa 300 trilioane de celule ale fiinţei umane, și lumea externă – din intestinul uman, este de numai un singur micron! Adică este echivalentă prin comparaţie cu grosimea unei membrane similare unei bule de săpun, aceea cu care se joaca copii si nepoţii nostri. Iar această peliculă de un micron, este proiectată să absoarbă DOAR ANUMITE SUBSTANŢE din tubul digestiv. Această membrană, ca nu cumva să devină mai permeabilă decât ar trebui și să absoarbă astfel toxine, bacterii sau virusuri din intestin, este înlocuită din patru în patru zile în totalitate de șeful nostru de șantier!

Veţi spune, ca și mine cred, când am aflat pentru prima dată asta: wow!! Este incredibil cât de multe secrete poate avea această mașină umană, ascunse în adâncul și în complexitatea ei!

Flora aceasta intestinală (numit microbiota sau microbiom) este, din punct de vedere numeric, de circa 10 ori mai mare decât toate celulele din întreg corpul uman. Ne spune asta și Wikipedia: “numărul microorganismelor la omul adult este apreciat la circa 1014 celule, cu un grad de mărime peste numărul total al celulelor organismului uman (1013)”.

Bacteriile au apărut însă pe planeta Terra în urmă cu câteva miliarde de ani, faţă de fiinţa umană care are doar câteva milioane de ani de la apariţie. Având mecanisme de supravieţuire cu mult mai inteligente și mai performante decât ne putem noi imagina, bacteriile din tubul nostru digestiv și-au creat o modalitate foarte subtilă de supravieţuire, pe care noi nu o luăm de obicei în calcul, dar care este strict și foarte intim legată de obișnuinţele noastre alimentare.

Există prin urmare o conexiune ascunsă între mecanismul de adaptare al bacteriilor la supravieţuire și creșterea de colesterol/trigliceride la fiinţa umană. Practica demonstrează că dacă pentru scăderea colesterolul ni se propune să alegem între schimbarea hranei și un tratament medical, de regulă mai toţi cerem medicului un tratament “simplu și cu efect rapid”, sau o metodă alternativă de hrănire care să nu implice în orice caz schimbări prea profunde ale obiceiurilor noastre alimentare.

Încercarea noastră de a scădea colesterolul fără să schimbam însă și hrana, este ineficientă! Pentru simplul fapt că NU funcţionează… Cum să funcționeze, când însăși creșterea de colesterol este de fapt experesia unui mod de hrană greșit… Com vom vedea de fapt mai încolo. Cele doua kilograme de bacterii ale microbiomului sunt adaptate să se hrănească mereu și mereu cu același tip de hrană prin care noi le-am creat, crescut și obișnuit în ani și ani de zile. Iar atunci când noi am vrea să schimbăm un aliment din dietă, această alegere va produce de fapt moartea și dispariţia acelor bacterii care au ca substrat și se hrănesc cu acel aliment specific. Așadar, pentru a supravieţui, bacteriile din intestinul nostru au creat în mod inteligent o conexiune directă, neuro-metabolică cu creierul uman, și au produs astfel, în mod subtil, o adevărată formă de dependență de alimente. Așadar, cu cât avem preferințe mai mari pentru un anume aliment deci, cu atât mai multă floră bacteriană specifică pentru acel produs alimentar vom avea în tubul nostru digestiv.

Se știe astăzi ca atunci când bacteriile intestinale metabolizează alimentele, acestea eliberează în tubul digestiv (și astfel în sânge), substanţe chimice specifice fiecărui aliment în parte, dar și fiecărei bacterii în parte -> produși metabolici specifici, care au însă proprietăţi intrinseci neuroactive. Iar atunci când o persoana va începe să consume unele alimente într-un mod repetitiv, atunci ea va deveni progresiv și automat, dependentă de aceste alimente. Făcând o întoarcere în timp, trebuie subliniat că omul ancestral, fiind un animal nomad, NU avea cum să consume mereu și mereu același tip de hrană, pentru că era într-o continuă mișcare. Nefiind sedentar, cum suntem mai toţi oamenii astăzi, și aflându-se mereu în mișcare, paleoflora intestinală a omului primitiv era evident cu mult mai variată comparativ cu flora noastră actuală, fără ca vreuna din aceste bacterii să domine în mod excesiv mediul bacterian intestinal.

Când vorbim de colesterol, NU trebuie să ne gândim în mod automat la el doar ca la un element negativ pentru organismul nostru, deoarece astfel am simplifica la maxim și chiar într-un mod stupid complexitatea mașinii umane. În realitate, în lipsa sintezei de colesterol viaţa nu ar fi posibilă, el fiind componenta esenţială a tuturor membranelor celulare umane și animale – de la retină, la membrana intestinală sau pulmonară, ori cea a globulelor roșii sau a leucocitelor, cele care ne protejează de infecţii, ca și de boala canceroasă. El este de asemenea matricea de bază din care construim diverși hormoni, absolut esenţiali pentru buna funcţionare a mașinii umane. Cu toate acestea, așa cum știm, nivelul crescut al acestuia în sânge este dăunător pentru arterele noastre și atunci schimbarea hranei și a stilului de viaţă devin imperios necesare. Altfel nu ne rămâne altceva decât soluţia tratamentului cu statine… De fapt, creșterea de colesterol din sânge ar trebui să fie interpretată ca un semnal automat, prin care metabolismul nostru ne semnalează o anomalie de funcționarea a mașinii umane.

Cum știm, viaţa de pe această planetă este în exclusivitate posibilă datorită Soarelui. Energia luminoasă transmisă de Soare și ajunsă pe Terra, intră într-un complex circuit energetic, a cărui primă etapă o reprezintă plantele, care sunt de fapt adevăraţi receptori de energie luminoasă. Animalele însă – și deci și omul, nu se pot încărca energetic și nu pot utiliza în mod direct energia solară. Plantele însă, cum este știut, captează și înmagazinează prin fotosinteză energia solară. Le putem dacă vreţi considera ca fiind niște baterii solare, doar că sunt niște baterii biologice, vii. În prezenţa luminii solare plantele combină CO2 din aer cu H2O din sol, sintetizând molecule de glucoză și înmagazinând astfel într-o substanţă chimică energia solară. De aceea putem considera frunzele plantelor ca pe niște adevărate baterii solare de joasă capacitate însă, deoarece cantitatea de glucoză conţinută de frunze este cum știm, minoră. Toţi știm foarte bine că nu există frunze de salată care să fie dulci la gust, pentru că au un conţinut mult prea sărac de glucoză în ele. Prin hrană, această glucoză sintetizată de plante ajunge în celulele umane, unde prin ardere – la nivelul mitocondriilor, generează apă și bioxid de carbon, eliberând astfel energia solară înmagazinată iniţial, în momentul sintezei glucozei. Apa respectivă este folosită de organism sau eliminată renal, bioxidul de carbon este eliminat prin respiraţie, iar energia rezultă este folosită de celulă pentru a menţine activitatea ei și procesele metabolice celulare. Arderea glucozei / zahărului este deci principala sursă de energie pentru fiinţele vii, hidrocarbonaţii fiind de fapt carburantul ideal al fiinţelor umane, deoarece produșii rezultaţi din ardere (H2O și CO2), nu sunt toxici pentru celule și sunt eliminaţi în mod foarte simplu, pe cale naturală. De aceea putem considera – prin simplificare extremă, că glucoza sau hidrocarbonații in general, sunt cea mai folosită sursă de energie în regnul animal, fiind de fapt carburantul de bază al celulelor animale.

De fapt, pe planeta Terra acest circuit energetic reprezintă cheia esenţială pentru menţinerea vieţii, atât pentru regnul animal cat și pentru cel vegetal. În afara de aceste baterii biologice solare de joasă capacitate însă, adică de frunze, plantele și-au creat soluţii de stocare și concentrare a energiei solare la un nivel și mai înalt însă, de exemplu în fructe. Concentraţia de glucoză din fructe însă este evident superioară cantităţii de glucoza din frunze! Putem considera așadar fructele ca pe niște baterii solare de capacitate medie.

Există în natură și un al treilea nivel, și mai înalt de stocare a energiei solare, reprezentat în primul rând de cereale. Pot fi considerate baterii solare super puternice pentru că în cereale, glucoza nu mai este stocată ca atare, adică sub forma de mono sau dizaharide. Natura a adoptat aici o soluţie cu mult mai inteligentă: a sudat între ele mai multe molecule de glucoză și a creat astfel amidonul, adică un polizaharid. Faţă de frunzele de salată de exemplu, și chiar faţă de fructe, datorită amidonului, în cereale se poate înmagazina o cantitatea enormă de energie și de glucoză. Având moleculele de glucoză extrem de bine sudate între ele însă, atunci când vom consuma alimentele care conţin amidon, NU vom putea percepe gustul specific, dulce, caracteristic glucozei, ceea ce ne poate înșela simţurile. Dar NU și mintea! Pentru că, așa cum știm cu toţii, atunci când mâncăm amidon, tot zahar/glucoza până la urmă mâncăm! Din punct de vedere al gustului, se întâmplă același lucru ca la salată, care nu este nici ea dulce la gust, numai ca atunci când consumăm cereale, cantitate de glucoză și de energie solară pe care o introducem în organism este imensă! Prin metabolizarea amidonului în tubul digestiv și prin munca bacteriilor de acolo, se vor elibera în final aceleași molecule de glucoză, identice cu cele obţinute din fructe sau dulciuri, singura deosebire fiind cantitatea de glucoză cu mult mai mare: vorbim, cum am spus, de baterii solare super puternice.

Acest detaliu este deosebit de important pentru ființa umana, fiind de fapt elementul cheie care declanșează creşterea de colesterol în organismul nostru. Ca și creșterea în greutate!

Înainte de a aborda ceva mai în detaliu producerea de colesterol, vă propun să sa ne reamintim ca fiinţa umană trăiește pe baza unui schimb energetic cu mediul extern, și că această energie este de origine solară, fiind transferată în corpul uman de la plante, prin intermediul glucozei: care este carburantul ideal pentru majoritatea celulelor umane. Arderea glucozei produce energia zilnică pentru toate procesele metabolice, pentru mișcare și efort fizic, sau gândire. Numai că trebuie să mai știm un detaliu extrem de important: energia solară introdusă în exces în corpul uman, care nu este utilizată pe parcursul unei zile, va fi depozitată de mașina umană sub formă de grăsime. Inteligenţa naturii a ales colesterolul pentru depozitarea energiei solare în exces (a glucozei în exces deci), deoarece randamentul termic obţinut la arderea colesterolului este mai mult decât dublu, comparativ cu acela al arderii zaharurilor. Cum știm prin arderea unui gram de zahăr (glucoză) se obţin 4 calorii, dar prin arderea unui gram de grăsimi (colesterol) se pot obţine 9,1 calorii. Iată cum, și iată mai ales – de ce, la regnul animal sursa de stocare de energie solară este reprezentată de ţesutul gras, și nu de glucoză ca atare sau de amidon. Acest lucru – transfromarea glucozei în grăsime, este realizat în principal de către ficat.

Deși, și la fiinţa umană avem rezerve de glucoză stocate oarecum după modelul amidonului: ficatul nostru de exemplu, stochează molecule de glucoză sudate între ele și sintetizează astfel molecule de glicogen. Această variantă de stocare de energie este însă minoră din punct de vedere contabil, deoarece în caz de înfometare rezervele hepatice de glicogen sunt epuizate în aproximativ 24 de ore. Pe când cele de grăsime și de colesterol, pot să fie folosite săptămâni în șir, în funcţie de durata lipsei de hrană și, evident, de mărimea depozitului.

Abia acum, după ce am parcurs toate aceste etape de analiză și de înţelegere a felului în care utilizăm și stocăm energia solară la nivelul corpului uman, putem în sfârșit analiza în detaliu mecanismele prin care se produce creșterea de colestrol din sângele nostru.

S-a demonstrat astăzi că din 100mg de colesterol din sângele meu (sau din ţesutul meu gras), doar 20-30mg provin din alimente de origine animală și că restul de 70-80% este rezultatul producţiei hepatice. Se poate deci considera că șansele noastre de a controla nivelul de colesterol printr-o dieta fără grăsimi animale ar fi de 20-30% circa și că ar fi mai mult decât duble (70-80% circa) dacă am ști mecanismul prin care ficatul meu reușește să producă acest procent mare de colesterol. Știind cum se produce colesterolul în ficat (și intestin), am putea să influenţăm astfel sinteza acestuia, prin schimbarea stilului de a ne alimenta sau prin medicamente.

Acest mecanism este foarte bine cunoscut însă de mai bine de 70 de ani! Atât de bine cunoscut, încât știind cum funcţionează linia tehnologică de producere de colestrol, farmacologii au și inventat un sistem care blochează această sinteză – și aici vorbim desigur de statine. La nivelul ficatului avem o enzimă – numită HMG-CoA (adică 3-Hidroxy-3-Metylglutaril-Coenzima-A), care este stimulată să producă cât mai mult colesterol, în principal atunci când nivelul de glucoză din sângele meu și al dumneavoastră crește! Undeva peste 80mg%! Adică atunci când ficatul meu și al dumneavoastră constată că avem un exces de energie solară în circulaţie (reprezentat cum știm de moleculele de glucoză), face ceea ce a fost programat să facă: transformă acest exces de energie solară introdusă în corpul uman prin glucoză, într-o formă de depozitare mai rentabilă din punct de vedere termodinamic, adică în grăsime/colesterol. Cum vedeți, din acest punct de vedere totul este foarte logic!

Care ar fi deci mesajul pentru practică: dacă 70% până la 80% din colesterolul meu și al dumneavoastră este endogen, adică este produs de către ficat și dacă el, ficatul meu, face asta numai atunci când are un exces de glucoză la dispoziţie, înseamnă că atunci când vrem să reducem nivelul de colesterol trebuie să ne focalizam atenţia în primul și în primul rând pe sursele de zahar / glucoză din alimentaţie și mult mai puţin pe alimentele de origine animală. Adică pe acele baterii solare de foarte înaltă încărcătură energetică, ceea ce se poate traduce în viaţa de zi cu zi în făinoase, orez, cartofi ori fulgii de cereale și evident în dulciuri, de orice fel ar fi ele – inclusiv cele care intră în organism din sucuri sau alte băuturi îndulcite. Dar și din fructe, mai ales atunci când sunt în exces.

Dacă nu dorim sau nu putem să facem asta, atunci același sistem enzimatic (HMG-CoA) poate fi blocat de farmaciști sau de medici cu statine… Cu dezavantajele de rigoare ale toxicităţii, dar și cu libertatea de a NU schimba de fapt felul nostru de a mânca, păstrându-ne astfel plăcerea de a consuma alimentele preferate. Doar știm cât este de greu să ne schimbăm hrana… Iar despre dependenţa pe care o creează hrana prin intermediul bacteriilor din microbiota, am vorbit deja. Până astăzi au fost numărate pe planetă în jur de 3200 de diete diferite, și cu siguranţă se vor mai inventa multe altele… Pentru că de fapt căutarea unei ‘diete potrivite’, trebuie considerată în realitate ca o încercare de a rămâne cât mai aproape de stilul de masă cu care ne-am obișnuit deja. Așa că, fiind cu miile, le tot încercăm… Să nu uităm însă că hrana repetitivă va produce un dezechilibru în flora noastră intestinală și că bacteriile care vor domina microbiota vor avea grijă să se imposeseze de fiinţa noastră și să creeze dependenţa sistemului nostru nervos central de metaboliţii lor cu proprietăţi neuroactive.

Datorită acestor produși metabolici creaţi prin consumul de hrană repetitivă, în ziua în care eu voi încerca de exemplu să NU mai consum pâine, această floră bacteriană specifică pâinii, cea care “demontează” acest aliment, pentru simplu fapt că nu va mai avea ce mânca, nu va mai produce astfel metaboliţii specifici, cu care eu m-am obișnuit de ani și ani de zile. Iar dacă eu nu voi introduce măcar o felie de pâine la masă, nu voi avea senzaţia că m-am săturat și voi simţi că îmi lipsește ceva… Aceasta este deci modalitatea prin care bacteriile cu pricina își asigură traiul lor zilnic, și prin care eu îmi primesc endorfinele și ajung astfel la senzaţia de satisfacţie alimentară și de saţietate – pentru că mi-am primit doza obișnuită din acel “drog alimentar”.

De aceea trebuie să interpretăm o creștere de colesterol și sau de trigliceride ca un prim și important semnal biologic, primit de la corpul nostru, că a venit vremea să schimbăm staţia peco de unde ne alimentăm cu energie mașina umană. În practica de zi cu zi asta înseamnă de obicei să reducem (sau poate chiar să renunţăm) la pâine, ori făinoase, sau la orez, cartofi. Și desigur la dulciuri cam în orice forma.

Dacă vrem așadar să ţinem colesterolul sub control, cred că acum putem deja să ne imaginăm cam ce alimente ar trebui evitate din hrana noastră: aș începe în primul rând cu hidrocarbonaţii rafinaţi. De la făinoase, la orez, sau cartofi, ca să nu mai vorbim evident de dulciuri… Evitarea alimentelor cu grăsimi animale (colesterol) nu s-a dovedit eficace și acum cred că știţi și de ce. Dacă ne vom uita pe etichetele alimentelor din SUA de exemplu, și nu numai, vom vedea că industria alimentară produce de decenii o întreagă gamă de alimente “low fat” sau “zero colesterol”, dar așa cum se știe, asta nu a rezolvat problema colesterolului crescut și a dislipidemiilor, nici în America, și nici în alte părţi… Deci nu ne putem focaliza atenţia în primul rând pe cantitatea de colesterol din alimente, ci mai curând pe cantitatea de hidrocarbonaţi rafinaţi, acele baterii solare super puternice despre care am vorbit deja. Mai ales dacă ele sunt consistente din punct de vedere cantitativ și sunt repetitive în hrana noastră… Pentru că asta va permite în timp dezvoltarea cu precădere a unei flore intestinale – putem să-i spunem dacă vreţi “talibane”, care va pune în mod progresiv stăpânire pe stilul nostru de nutriţie și astfel pe noi.

Cum se știe, specia umană NU a avut la dispoziţie cereale pană în urmă cu 20-30.000 de ani circa. Mai înainte de acești 20.000 de ani noi eram niște nomazi, în căutare perpetuă de hrană. Abia în momentul în care nu am mai fost rătăcitori și am devenit sedentari, am început să cultivăm plantele, să creștem animale și să folosim în mod curent focul pentru pregătitul alimentelor, ceea ce a însemnat o schimbare radicală în stilul nostru de viaţă și de hrană. Acestea sunt primele elemente din revoluţia alimentară pe care specia umană le-a făcut și de care noi nu putem astăzi să nu ţinem cont, atunci când vrem să judecăm cum ar trebui să mâncăm corect, ca să nu ne mai ruginim arterele… Această analiză aparent critică legată de consumul de cereale nu trebuie însă interpretată în mod greșit! Cerealele au fost bateriile biologice de origine solară care ne-au permis în realitate să invadăm și să cucerim această planetă, pentru că nu aveam nevoie de frigider pentru a le păstra, și pentru că într-un singur pumn de grâu sau de orez, aveam la dispoziţie cum se știe foarte multă energie solară: adică 500, ori 600 de calorii. Numai că aceste cereale devin o mare problemă atunci când avem kilograme în plus sau colesterol, glicemie și trigliceride peste normal. Iar noi trebuie să știm asta și să procedăm ca atare. Este vorba, cum vedeţi, de acel verb despre care am amintit deja la începutul prezentării.

Să începem deci cu micul dejun, care în tradiţia antică romană trebuia să fie “ca de rege”, și unde prânzul era “de prinţ”, iar cina era “de cerșetor”. Societatea modernă a răsturnat complet însă acest model de hrană… Mâncăm mult seara, ceea ce înseamnă că hrana consumată la cină va avea ca destinaţie principală ţesutul de depozit, adică vom garanta creșterea în greutate, de care mulţi dintre noi vrem de fapt să scăpăm…

Ceea ce veţi găsi în următoarele rânduri ca sfaturi și puncte de vedere, este fructul unei experienţe nutriţionale personale, acumulată însă în peste 10 ani de îngrijire a câtorva mii de bolnavi cardiopatici candidaţi la operaţia pe cord deschis, unii deosebit de gravi, cel mai adesea bolnavi diabetici, adeseori cu complicaţii septice post operatorii. Multe dintre aceste opinii le-am primit ca feed-back chiar de la acești bolnavi trataţi, cel mai adesea bolnavi operaţi, cei care au aplicat în practică aceste sugestii alimentare și care, la rândul lor, le-au ameliorat. Modelul de mic dejun cu sâmburi și seminţe pornește de la conceptele de nutriţie Dr. Kousmine – Budwig, dar forma actuală de mic dejun este în bună parte fructul unor sugestii primite de la bolnavi, ca și a dialogului și a rezultatelor obţinute împreună în luni sau ani de zile de tatonări.

Deoarece creierul uman poate funcţiona doar cu glucoză/zahăr, atunci la micul dejun este absolut necesar să introducem în șantier o anumită cantitate de glucoză. NU prea multă însă! Cel mai bine dintr-o baterie solară de capacitate medie, adică dintr-un SINGUR fruct proaspăt de sezon: un măr, o banană – ceva mai verde, un singur pumn de cireșe sau de prune, ori de struguri, etc. Cum știţi, noi am fost la origine nomazi, iar mașina noastră a fost proiectată să primească piesele de schimb din hrana vegetală, crudă, specifică fiecărui sezon în parte, lucru valabil chiar și atunci când ne referim la fructe. Nu uitaţi în plus că maximul de randament al creierului uman este de dimineaţă, la trezire, după somnul reparator din cursul nopţii. De aceea dimineaţa nu se poate sări peste micul dejun și trebuie furnizată o cantitate rezonabilă de glucoză pentru a asigura funcţionarea sistemului nervos central, din baterii solare însă de capacitatea medie: adică dintr-un fruct proaspăt de sezon. Sursa de glucoză ideală la micul dejun aș zice că rămân fructele, deși majoritatea dintre noi consumăm astăzi preparate pe bază de cereale: de la pâine prăjită, biscuiţi, fulgi de cereale ori brioșe. Dezavantajul cerealelor este că acestea descarcă mult prea multă insulină în sânge, și vor favoriza astfel apariţia senzaţiei de foame la următoarea masă. Se întămplă așa deoarece insulina deplasează glucoza din sânge în ţesuturi. Iar scăderea nivelului de glicemie din sânge produce cum știm, activarea unui senzor biologic foarte important, numit în mod comun – foame. În afară de asta, cerealele, având o cantitate mare de glucoză în interior, tot prin creșterea nivelului de glucoză din sânge, vor produce activarea sistemului enzimatic hepatic HMG – CoA și deci vor crește nivelul de colesterol.

Legat de fructe însă, avem o veste foarte bună și oarecum o noutate pentru bolnavii diabetici, deoarece fructele astăzi NU mai sunt contraindicate în alimentaţia acestora! A căzut astfel un tabu! Este permis un consum controlat de fructe, deși acestea au fost pentru ani și ani de zile considerate alimente interzise sau, în orice caz, alimente de evitat la cei cu diabet. Iar asta pentru simplul fapt că erau, cum știm… alimente cu gustul dulce! Văd încă aproape zilnic bolnavi cu diabet care știu că fructele NU se pot mânca, fiind dulci. Dar toţi, aproape fără excepţie, mănâncă pâine la fiecare masă… Este însă un concept care s-a dovedit a fi greșit! În fond, fructele sunt baterii solare de capacitate medie… Nu se pot și nici nu trebuie comparate din punct de vedere energetic (și contabil) cu cerealele, adică cu pâinea, orezul sau cu fulgii de cereale.

În plus, mai există un al doilea argument, extrem de important: absorbţia din tubul digestiv a glucozei din fructe, este mai lentă, comparativ cu viteza de absorbţie a glucozei din pâine sau produse de panificaţie de exemplu. Amidonul din pâine de exemplu, în urma preparării termice este fragmentat și transformat în molecule de mici dimensiuni, care se pot absorbi mult mai rapid, crescând astfel mult mai repede nivelul de zahăr din sânge. Glicemia nu va crește chiar atât de repede atunci când am consumat un fruct – care este desigur dulce la gust, deoarece viteza de absorbţie a glucozei din fructele crude, nepregătite termic, este mai lentă faţă de cea din cerealele măcinate și coapte în cuptor. Reţineţi deci că acest fenomen de absorbţie a glucozei în tubul digestiv NU are absolut nici o legătură cu gustul alimentului respectiv.

Micul dejun ‘de rege’ începe însă cu adevărat prin spălarea mucoaselor din tubul digestiv cu un ceai din plante medicinale (ușor amărui) sau apă caldă, cu sau fără lămâie; minim 0,5L de lichid călduţ. Abia apoi urmează amestecul de seminţe (in, susan, floarea soarelui, dovleac, cânepă decorticată, negrilică (Nigella Sativa), etc), împreună cu miejii de nucă (Pecan, braziliene, Macadamia sau românești), migdale, alune de pădure, seminţe de cacao, sau de caise, muguri de pin, fistic, etc, etc. Pentru a asigura o digestie cât mai ușoară și o absorbţie cât mai completă, sâmburii și seminţele trebuie trași printr-un mixer cât mai fin (de cafea de exemplu) și în plus lăsaţi la hidrolizat de cu seara în iaurt, în kefir, sau lapte vegetal, ceai, sau chiar și în apa simplă. Pentru a-i da un gust plăcut puteţi pune o linguriţă de miere (care are IG de 60, aproximativ). Porţia de sâmburi și seminţe trebuie să fie suficient de consistentă însă; se poate consuma fără teamă o cantitate de 100 grame! Altfel, veţi avea foame și ‘dieta’ riscă să NU funcţioneze. Nu vă puteţi îngrășa cu nuci și cu sâmburi! Garantat! Pentru că au un Indice Glicemic (IG – vezi mai jos) foarte mic: 10!

Oricât de hipercalorică ar fi masa de dimineaţă, până seara aceasta se va consuma și nu va ajunge în depozit. Pentru buna funcţionare a creierului este obligatoriu să consumaţi un fruct proaspăt de sezon; nu prea este recomandabil să fie peste 100 grame. Altfel, se va produce o descărcare prea mare de insulină, ceea ce nu este benefic (vezi textul). Inclusiv bolnavii diabetici pot consuma un fruct de sezon (IG în general 40). Dacă doriţi să daţi un gust și mai plăcut amestecului de seminţe puteţi adăuga la măcinat ceva ciocolată amară (cacao 75-80%), și/sau puteţi prăji câteva minute în tigaie seminţele de susan. De asemenea puteţi îmbogăţi acest amestec cu o linguriţă de polen/miere. Cafea și/sau ceai neîndulcite. Nu folosiţi zahăr, dar puteţi folosi puţină miere. Cu această combinaţie asiguraţi glucoza necesară creierului pentru 4-5 ore de activitate, și în plus aveţi 20g de proteine circa, în afară de omega 3 și 6, mai toate vitaminele și toate sărurile minerale posibile. Unii bolnavi adaugă seara, la mixarea seminţelor și sâmburilor, un pic de ghimbir, alţii curcuma sau puţin morcov crud.

Toate aceste detalii privind viteza de absorbţie a glucozei au fost descoperite și lămurite progresiv începând din perioada anilor 1980, de când a apărut în medicină și nutriţie conceptul de INDICE GLICEMIC (IG) al alimentelor (David J.A. Jenkins, Toronto, Canada). Studii din perioada anilor 1990 ne-au demonstrat că avem nevoie de o cantitate aproape dublă de insulină ca să putem controla metabolizarea glucozei din făinoase (care așa cum știm prin prezenţa amidonului, nu sunt și nu pot fi dulci la gust), comparativ cu cantitatea de insulină necesară pentru a gestiona glucoza din fructe – care sunt însă dulci la gust, pentru că au mono- și dizaharide în compoziţie, dar care nu conţin amidon. Iar insulina este prin definiţie, cum probabil știţi, hormonul foamei și al obezităţii. Glucoza fiind o moleculă de dimensiuni mult prea mari, NU poate traversa membranele celulare prin simpla difuziune și intra astfel de una singură din sânge în celule. Aproape toate celulele din corpul uman pot folosi glucoza, cu condiţia să avem o cantitate suficientă de molecule de insulină în circulaţie, care se asigure acest transport trans membranar, din sânge în celulă.

Există și o scară a Indicilor Glicemici (IG), care pleacă de la 1 și ajunge ceva mai sus peste valoare de 100, unde 100 reprezintă IG al zaharului industrial, sintetic (zaharul tos). Este extrem de important să știți această scară, chiar și la modul orientativ. Se găsește peste tot. Pe această scară fructele au un IG cu o valoare medie în jur de 40, faţă de 70, sau chiar 75 și peste, de IG la pâine și paste făinoase. În esenţă IG este un “instrument” (concept) cu care măsurăm viteza cu care se produce absorbţia glucozei dintr-un aliment din tubul digestiv, în sânge, într-un interval definit de timp (de două ore). Putem astfel estima concentraţia/nivelul pe care îl va atinge glucoza din sângele meu și al dvs. Cu cât mai mare este valoarea IG, cu atât mai mare va fi și nivelul zahărului/glicemiei din sânge. Și de aici, direct proporţional și nivelul de insulină din circulaţie, adică rata de transfer a zahărului din sânge în țesutul gras.

Merită de aceea să acordaţi o atenţie deosebită acestui concept de IG, deoarece este extrem de important nu doar pentru diabetici, dar mai ales pentru toţi cei care au kilograme în plus. Puteţi să vă informaţi și să studiaţi între timp conceptul de IG și să citiţi mai mult despre acesta, pentru că există informaţie suficientă și peste tot. Este suficient chiar să scrieţi de exemplu în Google “indice glicemic pâine” și veţi găsi diverse valori, în funcţie de tipul de făină (grâu, secară, kamut), tipul de pâine, modul de preparare, etc. În orice caz, daca veţi ști ce IG au alimentele pe care le aveţi în farfuria dumneavoastră, nu mai este nevoie să ţineţi cont de câte calorii aţi mâncat astăzi! Sau, invers, degeaba veţi ţine calculul caloriilor, dacă nu știţi ce înseamnă pentru metabolismul nostru conceptul de IG. Toate alimentele cu IG crescut (chiar și dacă sunt puține dpdv cantitativ), vor crește glicemia și, în mod automat, vor descarcă destul de multă insulina, ceea ce va produce în final foame…

Ca să fie de rege însă, micul nostru dejun, în afară de glucoză, mai trebuie să aducă în organism diverse ‘alimente nobile’: adică alimente complete, care trebuie să conţină atât proteine, cât si grasimi esenţiale, adică omega 3 și omega 6, alături de săruri minerale și de vitamine. Acestea sunt sâmburii și seminţele, nucile, alunele, migdalele, etc. Nepreparate termic însă, pentru că prin coacere se vor altera grăsimile esenţiale. Este recomandat ca acestea să fie măcinate într-un mixer cât mai fin (de cafea de exemplu), pentru a facilita astfel digestia și pentru a garanta o absorbţie cât mai completă. Prin simpla masticare aproximativ 30% din sâmburi și semințe vor fi eliminate că atare prin scaun, neabsorbite. Sâmburii și seminţele au un IG în jur de 10, ceea ce înseamnă că NU vor determina practic descărcarea de insulină din pancreas. În lipsa unei cantităţi semnificative de insulină în circulaţie, nu va exista fenomenul de transfer al zahărului din sânge către ţesuturi, și astfel glicemia dumneavoastră rămâne stabilă și ajungeţi la masa de prânz FĂRĂ senzaţia de foame. NU trebuie să ne fie teamă că ne vom îngrășa cu sâmburi, nuci și seminţe însă! Puteţi consuma liniștiţi în fiecare dimineaţă o porţie chiar și de 100 grame de sâmburi, seminţe, nuci, alune sau migdale (toate râșnite în mixer). Ca să ușuraţi digestia trebuie să le pregătiţi însă de cu seara, și amesteca cu kefir, iaurt sau chiar cu ceai, lapte vegetal sau apa. Nu consumaţi făinoase/fulgi de cereale la micul dejun însă, pentru ca au IG ridicat, descarcă multa insulina și nu veţi face altceva decât să vă îngrășaţi! Unii bolnavi adaugă de seara în acest amestec de seminţe și o linguriţă de cereale – ovăz sau quinoa, crude însă. IG la cerealele integrale și nepreparate termic este mic și de aceea acestea nu pot produce o creștere semnificativă a glicemiei și insulinei.

Cum vedeţi, acest gen de mic dejun este format din alimente consistente (nucile, sâmburii, seminţele, etc) și o cantitate rezonabilă de glucoză, dar ambele tipuri de alimente NU sunt preparate termic! În acest fel proprietăţile antioxidante ale hranei, NU sunt alterate prin coacere. Puteţi consuma cafea sau ceai, sau ambele, după preferinţă, fără zahar, cel mult cu miere sau cu lapte.

Să nu uităm însă ca din revoluţia noastră alimentară de acum 20-30.000 de ani a făcut parte și prepararea termică a alimentelor. Care a avut un impact de loc neglijabil asupra metabolizării și digestiei alimentelor. Iată câteva exemple: dacă vom consuma o salată de morcovi cruzi, rași pe răzătoare sau în mixer, aceștia vor avea un IG de 25-30, dar dacă aceeași morcovi îi vom consuma fierţi, IG va creste și va ajunge ca cel al pâinii, adică în jur de 75! Sau o salată de varză crudă, are un IG de 25-30, în schimb varză călită, ‘à la Cluj’, are IG de 80! Sau dacă vom consuma cartofii, după ce au fost mai întâi fierţi în coajă și apoi răciţi, aceștia vor avea un IG ca la fructe, în jur de 40, dar dacă vom mânca cartofi prăjiţi, pai, IG sare către 95, aproape ca la zahăr! Deci ciorba noastră, tradițional românească, comparativ cu salata, deși conţine cam aceleași produse vegetale, va avea un impact foarte diferit asupra colesterolului și asupra greutăţii noastre corporale. Sunt de fapt, cum vedeţi, diverse detalii de biochimie alimentară, de care trebuie să ţinem cont însă, altfel vom culege “roadele” unui stil de alimentaţie care produce ceea ce știm și ceea ce vedem zilnic. În practică aceste detalii NU prea sunt însă luate în calcul. La vizită, mai toţi bolnavii spun cu adâncă convingere: “Dar să știţi ca eu NU mănânc mult! Şi chiar NU înţeleg de unde mă îngraș!” Poate ca acum vor înţelege ceva mai ușor… De aceea este obligatoriu atunci când vorbim de colesterol crescut de exemplu, să facem anamneza alimentară fiecărui bolnav in parte. Iar asta cere din păcate foarte mult timp… Am fost învățați să judecam alimentele pe care le consumăm după calculul caloriilor pe care acestea le conțin. Ceea ce nu e greșit de fapt, dar este cu mult mai complicat, iar acest calcul nu poate fi gestionat cu adevărat decât de un specialist în nutriție. Iar asta presupune vizită, programare, costuri… Varianta în care suntem atenți la IG al alimentelor este însă mult mai simpla și este chiar la îndemâna oricui.
Pentru a nu se ajunge la valori crescute ale glucozei în sânge, determinate cum vedem inclusiv de coacerea și fierberea alimentelor, valori care vor genera în mod automat o sinteză crescută de colesterol la nivel hepatic, este bine ca în afară de micul dejun, să mai luam în calcul încă o masă negătită pe parcursul unei zile. Aceasta, în funcţie de programul zilnic al fiecăruia dintre noi, ar putea fi la masa de prânz, sau chiar la cină. În acest fel, cea de-a treia masă care ne mai rămâne pe zi, poate fi o mâncare gătită. Aceasta, poate fi lăsată la plăcerea bolnavului, fără să ne mai impunem restricţii dietetice deosebite. Chiar și dacă vom consuma alimente de origine animală ceva mai bogate în colesterol, cum ar fi de exemplu ouăle, riscul de a crește colesterolemia este modest, și nu depășește 20-30%. În plus, se știe că din 100 de grame de colesterol ingerat, cam 50% este eliminat ca atare prin scaun. O singură masă gătită pe zi, nu poate influenţa atât de mult metabolismul nostru, mai ales dacă la micul dejun am avut grijă să introducem în organism suficient de multe proteine și acizi grași polinesaturaţi. Sâmburii și seminţele de la micul dejun au până la 20% proteine, cam tot atât cât are carnea, brânza, ouăle sau pestele. Doar că plantele NU sunt capabile să producă colesterol (pentru ca ele nu au un ficat să îl sintetizeze), și produc doar omega 3 și omega 6. În plus, dacă la micul dejun am consumat puţin zahăr/glucoză (adică un singur fruct proaspăt), dar suficient de multe proteine (acele 20 de grame circa), acestea vor declanșa în mod automat eliberarea de glucagon, hormon pancreatic care va face exact invers, faţă de ce ceea ce știe să facă insulină: permite scoaterea glucozei din depozite (adică din ţesutul gras), pentru a menţine un nivel fiziologic al glucozei în sânge. Cum vedem, noi oamenii, am primit de fapt cadou o mașină minunată, automată și extrem de inteligentă, sau, în orice caz, extrem de complexă!

De aceea, la una din cele două mese principale ale zilei – prânzul sau cina, vă sfătuim să consumaţi încă o masă negătită: o porţie cât mai mare de salată mixtă, ca fel unic de mâncare, cu zarzavaturi cât mai diverse posibil în ea. Uleiul vegetal presat la rece, de orice fel ar fi el, este o sursă foarte bună de omega 3 și de antioxidanţi. Dacă nu veţi consuma pâine (și așa trebuie de fapt pentru cei cu supragreutate sau colesterol mare), atunci aveţi libertatea să folosiţi ulei mai mult, chiar și cât vă place. Uleiul are IG de 10, nu descarcă deci insulină, ca și nucile sau seminţele de altfel. În salată se mai pot adaugă și seminţe sau nuci, ori migdale. Folosiţi cât mai multe condimente și cât mai puţină sare, sau chiar deloc. Sarea, ca și alcoolul sau pesticidele NU au făcut parte din alimentația noastră primordială de nomazi… Salata ar trebui combinată cu proteine de origine animală – pește, ouă, carne sau brânză. Alimentele NU trebuie cântărite însă. Mâncaţi cât vă este foame! Nu aveţi restricţii la cantitate. Dar trebuie să știți că un nivel prea crescut de proteine din sânge vă determina creșterea nivelului de hormon de creștere, iar nivelul crescut al acestuia, poate favoriza apariția bolii canceroase… Se apreciază că o doză de 0,8g de proteine/Kgc/24h este suficientă și că evită acest risc. Dacă avem greutatea peste normal (grăsime viscerală la nivelul ombilicului peste 94cm la bărbaţi sau peste 80cm la femei) sau trigliceridele ori colesterolul, sau glicemia de asemenea peste normal, este nevoie să renunţăm la pâine însă. Indiferent dacă este pâine integrală sau cu 5 sau 50 de cereale… Tot amidon este… Altfel nici unul din elementele enumerate mai înainte nu se vor redresa, ba, din contră, vor continua să crească în timp… Totuși, dacă nu vrem să renunțam la felul nostru obișnuit de a mânca, atunci trebuie să ne apucăm de parașutism sau de alt sport de performanță!

Cu această metodă în practică, de cele mai multe ori, se poate renunţa la tratamentul cu statine. În funcţie de cât de atent este bolnavul la sursa de glucoză (adică la tipul de baterii solare pe care le folosește), se poate ajunge în plus chiar și o pierdere în greutate, deși, cum aţi văzut, nu este nevoie să restricţionăm cantitatea de alimente, sau să le cântărim. Atenţia trebuie focalizată în principal pe cereale (în orice formă ar fi ele, fulgii de ovăz, sau orez, ori de grâu de la micul dejun, la pâine, covrigi, paste sau pizza), dulciurile de orice fel (inclusiv băuturile îndulcite) și desigur fructele! Deși fructele sunt considerate ca fiind alimente sănătoase și recomandate de toţi (medici și ne-medici), atunci când trebuie să controlăm însă greutatea corporală sau masa grasă, nu trebuie să uitam ca acestea sunt o sursă foarte importantă de glucoză, fiind de fapt baterii solare de capacitate medie. NU consumaţi mai mult de TREI mese pe zi. NU este cazul să luaţi gustări între mese. La fiecare gustare vom descărca insulină, care rămâne activă în circulaţie pentru circa cinci ore, timp în care veţi transfera glucoza din sânge în ţesuturi. Glicemia va scădea astfel progresiv și veţi simţi apoi că vă este foame…

În loc de concluzii

Cum aţi văzut, glucoza sau hidrocarbonaţii sunt sursa principală de producere a colesterolului, cel provenit din alimentaţia de origine animală fiind cum știm deja în jur de 20-30%. Să nu uitam că după vârstă de 45-50 de ani metabolismul nostru tinde să încetinească, și de aceea este nevoie să adaptăm alimentaţia noastră nevoilor metabolice ale corpului.

Deoarece creșterile de colesterol, trigliceride sau glicemie NU dau simptome, este foarte indicat ca după vârsta 45-50 de ani să controlăm în laborator nivelul acestora. Sau chiar dacă avem și mai puţin de 45 de ani, dar avem grăsime viscerală în exces: adică atunci când avem grăsime depozitată la nivel ombilical peste 80cm în talie la femei și peste 94cm la bărbaţi. Am putea considera depozitul de grăsime la nivelul abdomenului ca fiind de fapt expresia florei bacteriene moderne, cea introdusă în tubul nostru digestiv după revoluţia alimentara din ultimii 20 – 30.000 de ani circa. Este foarte probabil ca organismul și metabolismul nostru să fie mai puţin adaptat cu noile bacterii intestinale… Prezenţa de grăsime viscerală este în realitate markerul unei flore intestinale neechilibrate, sau a unei microbiote unde paleoflora noastră ancestrală intestinală este în minoritate. Colesterolul total la nivelul sângelui trebuie menţinut sub 200 mg%. Iar atunci când aveţi grăsime viscerală în exces, este la fel de indicat să începeţi să vă controlaţi din când în când și tensiunea arterială. Combinaţia aceasta de grăsime viscerală în exces, valori peste normal ale tensiunii arteriale, ale colesterolului și trigliceridelor reprezintă ceea ce numim astăzi sindromul metabolic, afecţiune din ce în ce mai difuză, care ţine însă în mod exclusiv de stilul nostru de viaţă și de alimentaţie. Nu trebuie să uitaţi însă că cine are sindrom metabolic va dezvolta peste ani de zile boli cardiovasculare – infarct miocardic deci, și cerebrale – de la ictus, la Alzheimer…

Nu uitaţi așadar că atunci când aveţi arterele coronare sau cerebrale bolnave, aveţi datoria să vă schimbaţi hrana și stilul de viaţă și să deveniţi fizic mai activi. Cu cât vor fi mai bolnave arterele, cu atât mai mult va trebui să ţineţi cont de acest sfat. În caz contrar, va trebui să luaţi tratament medical, adică statine, cu dezavantajele de rigoare. Ne putem salva de statine, dacă vom avea forţa și înţelepciunea de a schimba hrana. De aceea cardiologii trebuie să știe cum trebuie schimbată hrana acestor persoane. Pentru că acești bolnavi nu vor merge în această fază a bolii la nutriţionist sau dietetician; boala lor – sindromul metabolic, cum a fost numit, îi va aduce mai întâi la cardiolog. Găsiţi, cum aţi văzut deja în acest articol o propunere fezabilă și diverse sugestii practice legate de schimbarea hranei. Alături de explicaţii – detaliate aș zice, legate de mecanismele de funcţionare a metabolismului nostru. Cum aţi văzut NU trebuie să cântăriţi alimentele, NU trebuie să faceţi calcule legate de calorii și nici măcar liste de cumpărături. Trebuie să știţi, dintr-o singură privire însă, cu ce surse de energie avem de-a face când ne așezăm la masă. Și care sunt alimentele cu IG mare, de la 55-60 în sus. Aveţi, cum aţi văzut, dreptul la o masă gătită pe zi, care poate fi la libera dumneavoastră alegere.

La urma urmei nu vi se cere altceva decât să vă schimbaţi viziunea despre hrană și să încercaţi schimbarea acesteia pentru câteva luni de zile cel puţin. Și veţi vedea că sistemul funcţionează! Va asigur cu seninătate de asta, după ce am verificat acest model alimentar de atâtea ori în spital mai ales, dar și la foarte mulţi bolnavi văzuţi în ambulator. Măsuraţi-vă înainte și după, nivelul de colesterol/trigliceride/Hb A1c (hemoglobina glicozilată). Și mai ales circumferinţa abdominală.

Vă urez mult succes!
Gheorghe CERIN MD, PhD, FESC

Secured By miniOrange